Dacă Dumnezeu ar vrea să facă Gorjul, acest ținut măcinat de metastaze, de la început, n-ar avea cu cine. Mă uit în jur și nu văd un singur om providențial, un singur om liber cu ceva creier în cap, care să se consume pentru acest județ. Nota generală este dată de individul laș, speculant, dezinteresat de ceea ce nu-l afectează foarte direct, setat să se autoconserve, să nu respire și să nu mute piciorul stâng după cel drept dacă asta nu-i aduce profit. Visul de aur al slugilor din viața publică și instituțională a Gorjului este să slugărească inși situați cât mai sus în ierarhii formale și informale, și să obțină, astfel, beneficii maxime, pe măsura compromisurilor.
Universitatea “Constantin Brâncuși” ar fi putut fi una din inimile Gorjului, o fereastră deschisă spre lume și înspre noi înșine. Din păcate, această universitate a ajuns un fel de spital de nebuni, în care cei mai nebuni îi regulează în public, cu martori, pe ăia mai puțin nebuni. Prin compensație, ăștia din urmă, mai puțin nebuni, sunt și nițel sadomasochiști. Adică, le place să fie executați cu martori și să urle de plăcerea de a fi, astfel, onorați de unii mai nebuni ca ei.
Adrian Gorun, un om bătrân numai în acte și trupește, dar lipsit de orice înțelepciune, semn că – foarte curios – înaltele demnități pe care le-a îndeplinit în statul român nu l-au afectat nicicum, este picat mental într-un hău fără fund. Ca în jocurile de calculator în care câștigă cel care-și distruge mai repede și integral mașina de curse, Gorun a adus Universitatea, în numai 6 ani ca rector, pe ultimul loc în ierarhia realizată chiar de Ministerul Educației, nu de vreun ONG obscur. Apoi, deși până și cei mai apropiați semeni ai lui i-au explicat că o comite dacă va candida ilegal pentru al treilea mandat de rector, deși chiar actualul ministru l-a rugat în scris să se calmeze, Gorun a ocupat viața Universității cu niște alegeri inutile și scandalurile interne și publice aferente. Pe ultimii metri, a umplut forumurile ziarelor locale cu lista lucrărilor pe care le-a semnat la comun cu actualul ministru, cu prietenia care-i leagă pe ei doi ș.a. În mintea zbuciumată a lui Gorun, acestea erau pretexte pentru ministrul Baba de la Educație să facă la fel ca el: să încalce legea. Când demiterea îi ajunsese pe la Filiași, a făcut ca la Revoluție: a fugit. Bine, teoretic, pentru că, deși foarte flasci, mușchii lui a dispus să-și păstreze toate beneficiile funcției de rector: birou de rector, secretară de rector, mașină de rector ș.a.m.d. Peste toate, Gorun a păstrat până și nebunia rectorului.
Am mai scris-o: demisia rectorului demis nu rezolvă nimic, deoarece slugoii din Universitate care i-au validat candidatura ilegală și multe alte matrapazlâcuri, întreținându-i nebunia, trebuie să răspundă acum în fața legii, dimpreună cu idolul lor suprem. Peste tot acest tablou ce duhnește a jeg, vedem ornate, hidos, ultimele declarații publice ale lui Gorun: “eu și echipa mea am ales ca proiectul meu managerial să fie preluat și să candideze cu el pentru funcția de rector Moise Bojincă”. Rezultă o seamă de lucruri înfiorătoare:
1.Există o echipă în Universitate. Prin lege, în instituția asta ar trebui să fie oameni cu substanță, cercetători, indivizi pregnanți, cu personalități puternice. Cu atât mai mult, viitorul rector, trebuie, legal, să aibă independența necesară exercitării legale a mandatului de rector. Or, un slugoi deconspirat, iată, public, ca Bojincă, va putea vreodată, în viața lui, să fie rector în raport cu Gorun? Bașca, Bojincă primește, la pachet, și scris tot ce trebuie să facă, proiectul managerial al lui Gorun parvenindu-i ca ceva foarte prețios, cel puțin de valoarea Manuscriselor de la Marea Moartă. În esență, este programul managerial cu care Gorun a dus deja Universitatea pe ultimul loc în România, deci, Bojincă, slugoiule care ești tu slugoi, merită să-l preiei, e clar!
Deși Universitatea ar trebui să fie un motor și un promotor al democrației, Gorun, prin ieșirile sale publice și prin managementul totalitar practicat în interior, o consacră drept o instituție comunistoidă. Prim-secretarul Gorun și comitetul județean îl deleagă pe viitorul prim-secretar Bojincă să ducă pe cele mai înalte culmi idealurile comunismului, în pericol de a fi întinate de capitaliști ca Dorel Chirițescu, care, după ce că umblă fără cravată, mai are și doi nasturi, primii, de sus, deschiși la cămașă.
Bojincă, și el îmbătrânit urât, nu găsește la el în cap, pe persoană fizică, cele necesare încropirii unui proiect managerial și se declară perfect de acord să gândească și să conducă prin capul și brațul de marmeladă al lui Gorun. Nimic mai înjositor și mai hidos la un universitar decât lipsa eu-lui propriu și disponibilitatea fățișă de a te lăsa călcat în picioare în schimbul unei sinecuri. Abuzatul Bojincă găsește, însă , un subterfugiu moral faptului că stă în genunchi și cu capul sec: “e nevoie să continuăm în Universitate politica managerială a domnului rector Adrian Gorun”. Adică, să distrugem Universitatea de tot, de dragul continuității.
Ce se-ntâmplă în tabăra cealaltă, a capitaliștilor Chirițescu și Căruntu este, de asemenea, dezgustător. În turul I, Dorel Chirițescu a dus onorabil și relaxat o candidatură ce părea imposibilă, împotriva candidatului unic de carieră Adrian Gorun. Îmi amintesc cum tutuia el, super-degajat, ziaristele, cum n-avea el nicio apăsare, din nicio parte, cum poza el în stăpânul lumii. De câteva zile, însă, se produce ceea ce specialiștii numesc răsturnarea de imagine. Iată că gigolo-ul Chirițescu este, de fapt, al cuiva. Are și el o băbăciune la care trage când se înnoptează, se face frig afară și nici motorină în carburator nu mai e.
Ca să afle lumea că nu e chiar așa babă cum se spune, păienjenita asta strigă în gura mare: Dorel e al meu! Dorel e al meu! Constantin Căruntu, căci despre el este vorba, este ori foarte prost, ori foarte frustrat, ori și una, și alta. Una dintre foarte puținele ziariste care fac presă la Târgu Jiu în zilele noastre l-a întrebat, deunăzi, pe Căruntu, așa:
“Domnul Dorel Chiriţescu va trece de partea dumneavoastră?”
Răspunsul a venit repede și cu emfaza specifică prostului fudul: “În turul doi va trece de partea mea, am avut o strategie cu privire la depunerea candidaturii.”
Morala imediată: dacă ai bani, poți să-ți iei două doctorate, cum a făcut Căruntu. Poți chiar să-ți deschizi câte conturi vrei la “Raidfaizen Banc”, ca Gârjoabă de la Turceni. Nu poți, însă, cu niciun chip să-ți iei mobilă pentru cap. De aia, când vorbești din capul tău, sună așa, a gol, cu ecou …
Strategii ăștia din Universitate sunt atât de abili încât își dau pe față planurile lor ultrasecrete. Ajung să-și recunoască tranzacțiile subterane, prin care se vând unii altora, încărcând o Universitate și așa congestionată de jeg cu candidaturi simulate. Prin acea declarație, Căruntu îl anulează pe Chirițescu, așa cum Bojincă e anulat de spusele lui Gorun. Fiecare slugă, cu stăpânul lui. În cazul lui Chirițescu e, însă, mai dureros, pentru că el, spre deosebire de Bojincă, pică de sus.
Deși avea șansa de a suge voturi de la două țâțe și de a-l înfrânge, în alegeri, pe Bojincă, prin declarația sa Căruntu n-a făcut decât să-l scoată definitiv din opțiunile alegătorilor pe farseurul Chirițescu.
Căruntu pare deștept doar în lucrările sale de doctorat și în emisiunile TV plătite dinainte, ca la curve.