Primarul Nicolescu, şapte falsuri în declaraţii de avere!
Primarul Nicolescu, şapte falsuri în declaraţii de avere!
Investigatii16 februarie 2012

Primăria Padeş, cuibul penalilor

Primarul comunei Padeş, Viorel Nicolescu, riscă puşcăria pentru falsurile repetate săvârşite în declaraţiile de avere depuse de la instalarea sa ca primar, în 2008, şi până în prezent. GORJNEWS a intrat în posesia mai multor documente care demonstrează prostia cronică a primarului şi dispreţul pe care îl arată faţă de lege.
La 15.04.2008, Viorel Nicolescu declară că deţine 1,10 ha teren agricol, în cotă integrală, provenit dintr-o moştenire.

Primarul mai declară o casă de locuit de 60 mp, primită tot ca moştenire, în cotă integrală. Paradoxal, Nicolescu nu declară nicio palmă de teren intravilan. Deci, casa în care locuieşte pluteşte prin aer!

Viloi P + 2 + anexe + piscină nedeclarat!

Primul fals în declaraţii: la 7 mai 2007, Nicolescu cumpără de la Băloi Victora, la un preţ derizoriu, 2944 mp teren intravilan. Tranzacţia e autentificată notarial şi are loc la doar câteva zile după ce tot primarul emisese documente prin care-i recunoştea femeii dreptul de proprietate asupra terenului râvnit de Nicolescu.

Şi, totuşi, aşa cum arătam anterior, primarul n-a declarat în 2008 nicio palmă de teren intravilan! Că îl vânduse între timp terenul,  nu se poate spune, deoarece îl deţine şi acum, dimpreună cu viloiul P + 2, cu anexe şi piscină, construit de-a lungul mandatului său de primar, dar nedeclarat până în prezent. Deci,  al doilea fals: viloi P+2 + piscină nedeclarat!

Ascunde pădurea în mânecă

La 30.12.2008, pe numele primarului se emite titlu de proprietate pe o suprafaţă de 3 ha şi 4500 mp pădure, în cotă integrală.

În 2009, însă, în declaraţia de avere specifică faptul că deţine ½  dintr-un total de 5 ha de pădure. Deci, al treilea fals.

Dacă ne uităm atent, găsim şi alte minuni: Nicolescu spune că a dobândit cele 5 ha pădure în perioada 2006 – 2008. Atunci, de ce în declaraţia din 2008 nu a specificat nici un metru pătrat de teren forestier? Deci, al patrulea fals. Apoi, dacă în 2008 declara 1,10 ha teren agricol moştenit din 1996, în 2009 declară că deţine ½ din 4 ha moştenite din 1994! Carevasăzică, al cincilea fals!

Averea ilicită a primarului creşte ca voinicul din poveste

La 24.08.2009, primarul primeşte un nou titlu de proprietate, pe 7734 mp de teren intravilan.

În următoarea declaraţie de avere, din 14.6.2010, Nicolescu nu precizează nici un mp de teren intravilan. Este evident că avem al şaselea fals! Mai observăm că de la 4 ha teren agricol, cât declara în 2009, primarul ajunge un an mai târziu la 14,5 ha!

Faptul că într-un an declară veniturile provenite din alocaţiile copiilor minori şi în alt an, nu, nu-l mai punem la socoteală, având în vederea gravitatea celorlalte falsuri…
Ca să nu treacă anul degeaba, până în 2011 Nicolescu mai face rost, pe numele lui, de încă 3,65 ha de pădure.

A ascuns şi veniturile din propria firmă

Al şaptelea fals: până în octombrie 2010, Viorel Nicolescu a deţinut jumătate din S.C. NICOLIMPEX S.R.L., firmă înfiinţată în 1992. Deşi a realizat venituri importante, nu a declarat nici un leu!
Nu mai punem la socoteală că foloseşte un HYUNDAI 4 X 4 netrecut în declaraţia de avere, ca şi PEUGEOT-ul făcut cadou fiicei.
Având în vedere că la instalarea ca primar, în 2008, deţinea doar 1,10 ha de teren agricol şi o casă de 60 mp primită moştenire, iar în 2011 a ajuns să deţină un bloc cu piscină, patru autoturisme, din care doar două declarate,  14 ha teren agricol, 8 ha pădure şi multe alte hectare de teren intravilan nedeclarate oferă o imagine clară asupra metodelor prin care s-a îmbogăţit primarul Viorel Nicolescu.
Aşa cum arătam şi în debutul articolului, cel mai mult mă irită prostia cronică de care dă dovadă şi faptul  că acest primar se crede mai presus de lege şi de instituţiile statului de drept.

ANI îl ţine în braţe, dar o vom ajuta să-l scape

Într-o ediţie viitoare vă vom povesti cum “a convins” Nicolescu mai mulţi bătrâni să-i cedeze proprietăţile lor. Până atunci, suntem foarte – foarte curioşi să descoperim cine din Agenţia Naţională de Integritate îl ţine în braţe pe acest primar pe care noi îl dovedim acum ca infractor. Încă din 2010 aspectele de mai sus au fost aduse la cunoştinţa ANI şi … nimic. Totodată, vom urmări cu interes ce motiv vor invoca procurorii din Gorj să nu se autosesizeze în baza acestei investigaţii.
Vom reveni.

4 COMENTARII
  • Mara 16.02.2012 la ora 11:53 am
    D-le Daju,va multumesc din suflet ca incercati sa faceti dreptate in comuna mea draga.Acest neica nimeni de primar,care s-a trezit mare si tare,face tot felul de mizerii.El si vicele C Ion s-au imbogatit peste noapte.Acestia provin din familii care nu aveau dupa ce bea apa,iar acum ne rad in fata.Niste semianalfabeti au ajuns sa conduca si sa dirijeze totul. Padurile le-a dat numai clanului lui.Ce putem face ca sa se faca dreptate?Sunt familii,care provin din mosieri,care se judeca cu acesti nenorociti,pt.a lua padurile care sunt de drept ale lor.Va rugam sa faceti tot posibilul sa puna oamenii in posesia padurilor.Astept cu nerabdare noi descoperiri. A facut tot felul de falsuri pt.Nicolae Argintaru (Nicu)din Closani.Este pe mana cu fam.Nicolescu inginerii silvici din Calugareni.Toti au facut numai matrapazlacuri cu padurile.Daca veti lua totul la verificat veti descoperi sute de falsuri.D-le Daju va multumesc anticipat pt.tot.
  • Radu Monica 18.02.2012 la ora 16:40 pm
    Domnule Daju, poate va ocupati si de declaratia de avere a doamnei Cojocaru Elena de la OJPC Gorj care nu a fost publicata in presa si de afacerile doamnei in timpul programului de lucru. Multumesc anticipat.
  • ionut 24.02.2012 la ora 1:14 am
    Domnule Daju,dar dc nu ati incercat sa publicati aceste lucruri mai demult si v-ati gandit tocmai acum la ele...in loc sa vb prostii mai bn v-ati vedea de treburile dumneavostra...pana acum nu ati putu face rost de documente?sau a trebuit sa le cumparati ca urmeaza campania pt alegerile de primar?eu cred ca cel mai bn ar fi ca lumea sa aprecieze ca atat cat a putut a reusit sa faca ceva pt comuna Pades si persoanele care il fac analfabet sa se uite mai bn la ele la scoala care o au si dupa sa vb de altii...eu nu cred ca oamenii ar fi ales un semianalfabet ca primar....daca primarul e semianalfabet oare cum se numesc oamenii care l-au votat si acum il critica?sper ca din simpla omenie sau al bunului simt o sa primesc un raspuns...va multumesc
  • nicoleta 14.05.2012 la ora 16:57 pm
    HAI SA IL PUNEM LA PRIMARIA PADES PE MIHAI TROACA CACI ESTE UN OM BUN SI EL A AJUTAT PE TOATA LUMEA SA DAM JOS CU PSD CACI SUNT NISTE HOTI AU FURAT CIT AU VAZUT CU OCHI NICOLESCU SI CU TOTI DIN PRIMARIE
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *