Am vizionat de pe DVD documentarul artistic „Un arbore la mijloc de lumi, Constantin Brâncuşi”, realizator Horia Muntenus. Forma ideală a întâmplării ar putea fi şi una ce mi-o mai închipui, cu o proiecţie de vară, dintr-o poiană, de pe-o culme agăţată de stele. Nu pot ascunde şi faptul că, într-un început, eram posesorul unor temeri întemeiate pe dubla făptură a transilvăneanului. Cea de cineast şi cea de poet care a(u) pus stăpânire pe versul filmic. De multe ori, cuprinderea asta ar fi putut duce într-o turlişoară monahală unde intră doar aleşii literelor. Însă, vă spun filmul s-a realizat cu drag şi extaz pentru Brâncuşi. Tot ca o primă mărturisire adaug şi întreţinerea acelui foc al originii, naşterii, vieţii şi sensurilor – noi şi vechi – şi mai pun splendidele imagini cu plaiurile şi, cu siguranţă, coloana sonoră cu muzica.
Jurnalist independent, membru al Asociaţiei Profesioniştilor din Presă Cluj, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Horia Muntenuş este cunoscut şi ca un important brâncuşolog, fiind discipol al lui Barbu Brezianu, Ion Pogorilovschi, Constantin Zărnescu şi Dumitru Daba, cartea sa, DINCOLO DE BRÂNCUŞI, având până acum două ediţii (2004 şi 2008).
„Un arbore la mijloc de lumi…” este realizat voievodal, dacă se poate spune, dezvăluind o seamă din înălţimea spirituală a sculptorului, memorându-i, repet într-un alt fel, pas cu pas copilăria, trecerea şi bătrâneţea. Un fel de apărare a lui Constantin Brâncuşi în faţa eternităţii. Aproape sunt sigur că personalitatea şi geniul acestuia românilor le este povară, asemenea fiinţei poetului naţional Mihai Eminescu. Ori, Brâncuşi a dorit să lase tot ce avea României. În această lume de 2012 de ani, nu mai ştiu un alt caz în care un artist să fi fost refuzat, într-o atare întreprindere, atât de brutal şi de criminal, de către regimul politic de la conducerea unei ţări. Brâncuşi este un exemplu, iar ruşinea, oricum am arunca-o, a noastră. Încă una: la Târgu-Jiu, unde eternul sculptor a lăsat ceva ce poate nu s-a dorit deplin, starea de fapt a Ansamblului Monumental a căpătat, de la cei de azi, sensuri inadmisibile.
Filmul de 33 de minute este cu siguranţă minunat, ca diamantul ce dă susurul apei, iar, în câteva locuri, te cuprinde şi îţi potriveşte gândul către trecerea, cea de-o singură oară, obligatorie… pe aice. Iar prin blând grai afli şi că Brâncuşi are o spiţă de înţelept dac, fiindu-i-se adunată, în suflet, cât de multă s-a putut, excelenţa de spirit a poporului român. Imaginile Coloanei sunt căutate, peste ele nu intervine graba, iată-le aduse una după alta – din aer, de la firul ierbii, de la răsărit şi de la miază-noapte – cum ai aduce un prieten la o vorbă bună. Sunt continuate cu cele de la Poarta Sărutului, de pe Aleea Scaunelor ori de la Masa Tăcerii, aşteptate şi legate şi ele de trecutul ori viitorul pentru care s-au realizat. S-a filmat bogat, cu îndârjire, la Târgu-Jiu, la Hobiţa şi pe plaiurile Gorjului, au fost căutate semnele ştiute întâi de Brâncuşi şi cele care l-au dus la victoria, cea mai mare de până acum, din arta sculpturală a lumii.
Se observă şi o uriaşă răbdare a regizorului cu tema, o înverşunată căutare printre ierburi şi flori rare, iar mai presus de orice se poate aprecia rotunjimea eseistică – precum picătura de rouă la rădăcina grâului verde, ori ca jocul ielelor, fetelor desculţe din poiana cu iarbă călcată. În final, punctul cu pixeli se strânge într-o imagine a copilului, în spatele căruia o cascadă te imploră să nu uiţi.
Despre Horia Muntenuş sunt onorat să vă mărturisesc faptul că se află sub vraja cerului străpuns de păsări, căci aşa cum l-am cunoscut eu în timp ce lucra hipnotic la un alt film – ancheta atentatul criminal din 1996 săvârşit asupra Coloanei Infinitului, şi asupra celorlate opere de la Târgu-Jiu lăsate moştenire de Constantin Brâncuşi. Iar pasările de-atunci, ca şi în filmul de aici, îl pofteau cu seninătate numai la zbor.
Mai trebuie precizat că filmul a obţinut premiul I pentru cel mai bun multiplicator de informaţie culturală europeană din Transilvania de Nord, Cluj-Napoca, 2010; iar echipa cu care a fost realizat este următoarea: imaginea: Horia Muntenus, Alin Suotean, Dan Drăguşin; montajul: Gabriela Cristea, Sorin Bogdan Bocica; editor: Horia Muntenus; narator: Vasile Tomoiagă; aforismele lui Constantin Brâncuşi: în rostirea lui Nucu Pandrea; în rolul lui Constantin Brâncuşi: Nucu Pandrea; în rolul tânărului jian: George Drăghescu (actor la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, Târgu Jiu); copilul: Florin Marian ; asistenţa tehnică în platou: inginerii Aurel Marian şi Traian Abrudan; coloana sonoră: Nucu Pandrea, scenariul, regia și comentariul Horia Muntenuș. Filmările au fost realizate la Târgu Jiu, Hobița, Polovragi, Tismana, iar operaţiunile legate de post-procesare, înregistrările de studio, montajul şi editarea la Cluj-Napoca.
Un alt gând îmi zice să scriu despre faptul că televiziunea noastră naţională şi liberă nu a catadicsit să preia filmul. Nici o altă instituţie plătită din bani publici nu şi-a arătat interesul să-l achiziţioneze, ori să-l dorească vreun minister cu treburi înlăuntru sau, mai ales, în afară. Bine că au lipit pe căruţe frunza – de atâtea sute de mii de euro – unei ministrese vopsită, opulent, cu argilă din malul cu şerpi!
Dragă Alex, îți mulțumesc pentru această foarte frumoasă și sinceră apreciere a filmului meu. În fond, suferim pentru Brâncuși. Poet fiind, ai reușit să îi dai forma eseului – cred, singura care poate exprima pertinent filmul.
Dacă mă întrebi unde aș prefera să fie publicat acest material, îți voi răspunde că pe primul loc aș vrea să fie publicat în GORJNEWS. Această publicație mi-a fost alături și m-a susținut moral în ultima vreme și, mai apoi, este o publicație neaservită. Pe de altă parte, domnul Narcis Daju este un mare luptător în cauza Brancuși… și sper să țină această campanie de reabilitare tehnică a Operei de la Târgu-Jiu. Cred că dincolo de faptul că m-ar onora apariția acestul material acolo, ar fi și o prelungire a colaborării mele cu publicația.
