Suntem un popor european extrem de înapoiat;  acest lucru devine evident acum, când se pune un pic de presiune pe maneliștii care au ajuns personaje publice, în confuzia ce a urmat posibilei Revoluții din 1989.

Există o categorie specială a indivizilor care se dau de neînlocuit, de atunci încoace; aici aş menționa câțiva, foarte la modă prin diverse domenii: Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, Andrei Marga și Ecaterina Andronescu. Eu le văd ca fiind principalele două cupluri care-mi vin în minte și care exemplifică “schimbarea”. Acestea au în comun câteva lucruri, ce devin evidente sub presiunea publică la care sunt supuși în prezent. În ultimul timp, toate aceste patru personaje, nocive și reprezentative pentru “modernizarea” României, au manifestări de precupețe din piața celui mai nenorocit sat, să zicem… din fundul Moldovei (putea fi de oriunde), deoarece nu mai pot manipula sistemele din care fac parte, cu același dispreț față de  inteligența noastră, pe care l-au arătat în ultimii 20 de ani.

Sandu şi Dragomir, două lichele simpatice

Să începem cu cel mai nostim dintre cele două cupluri, Sandu-Dragomir; măcar ei sunt savuroși, prin reacțiile de lichele simpatice pe care le au și, spre deosebire de celălalt cuplu, par a avea mai multă charismă și mai puțin aspect de șpăgari birocrați, încât să mai și facă – era să zic – pe “europenii cu papion”…
Sandu și Dragomir păstoresc, cu ajutorul unui grup infracțional care, în mod evident, spală bani, un fotbal ce nu mai poate intra în competiție internațională cu nicio altă națiune cât de cât nebalcanică. Atât țările foste sovietice, cât și cele arabe, au ajuns să practice un fotbal peste cel românesc, cam atât de proști suntem; în paralel, noi, prostimea, privim la cei doi idoli (?) – care au construit acest sistem autodistructiv (dar extrem de benefic financiar lor și clicii pe care o conduc) – cum își revarsă discursurile de lideri, bine școliți într-ale bullshit-ului, cum ar zice americanii, sugerând că suntem săraci, iar lor trebuie să le mulțumim că măcar mai există fotbal în România. Acești penibili penali ne consideră o țară în care trebuie să fim recunoscători că mai există viață, probabil, Domniilor-lor, familiei Becali, unor indivizi providențiali, ca Marga si Cati Andronescu, care nicidecum nu înțeleg conceptul democratic de alternanță la putere, ș.a.m.d.
Uneori, însă, mai apar anomalii în sistem: unul dintre băieții buni devine băiat rău și atunci sistemul trebuie să ia măsuri împotriva acestuia. Așa s-a întâmplat cu cazul Mititelu, al cărui pedigree nu este diferit de un Borcea, un Dragomir sau un Gigi. Totuși, băieții de București au un anumit dispreț față de un astfel de personaj, care, deși are în comun cu Borcea prostul gust vestimentar, se deosebește de acesta, probabil, prin duhoarea de praz. Vorba lui Ioan Becali, un alt monstru sacru al unui astfel de fotbal infect, un băiat de băiat miroase a Armani și se îmbracă în costum Hugo Boss, nu ca transpirații de ziariști, care, sigur, trebuie că au drepturi inferioare unui astfel de individ cu pedigree de… valutist (daca Vă amintiți, astfel de jigniri becalioase îi erau adresate lui Cartianu).

400.000 de euro, scoşi din portjartierul doamnei Sandu

Când sistemul se gripează într-o anomalie, vedem că toată retorica a fost doar bullshit. Mai vedem că sumele, atunci când nu ești doar un votant care acceptă făină și ulei la găleată, sunt sfidătoare, chiar și pentru occidentali. În urma investigațiilor DNA-ului, aflăm că în România purtătorii de pantaloni nu sunt bărbații, ci nevestele (iată de ce sfătuiesc și eu toți băieții de băieți să se însoare rapid!); Mircea Sandu și primarul Apostu de la Cluj au ceva în comun: tupeul nevestelor. Măcar Doamna Sandu avea la trecut un măritiș cu un interlop prin Germania, de aici poate dexteritatea necesară; însă soția primarului clujean, o altă generație (decât a Doamnei Lisa), nu demonstrează public decât faptul că sistemul corupției din România este atât de puternic, încât convertește și generații care nu au apucat să se formeze în comunism. Sumele pe care le învârt aceste femei, folosindu-se de doi bărbați cu funcție, sunt incredibile; oricum, Doamna Lisa e greu de bătut: Domnia-Sa a împrumutat “un prieten” cu 400 000 euro. E vorba de finanțatorul clubului Gloria Bistrița, Jean Pădureanu. Ce este interesant se leagă de faptul că acești bani au fost scoși de niciunde, sau poate din portjartierul Doamnei, un portjartier foarte încăpător, în care soțul a tot îndesat. Nici nu vreau să mă gândesc ce bani are această familie, în condițiile în care jumătate de milion de euro pare un mizilic, de care te dispensezi din … prietenie …
De ajuns cu familia Sandu (oricum, în România, totul pare să se facă extrem de competitiv: pe bază de familii… și nu, nu se poate spune că suntem medievali, ci doar am pragmatizat democrația ca să meargă la noi… poate e ceva similar, ca procedură, cu invenția capitalismului cu față umană…); în poveste, cel mai simpatic e „al – dracu’ dom Mitică”… Acesta este  mai puțin rafinat decât partenerul său de cuplu, Mircea Sandu, însă foarte simpatic și puțin redus mintal, de aceea isteric…
Ei bine, Domnia-Sa vorbește de parcă ar fi femeia din cuplu. Mircea Sandu e mai tăcut, înjură pe înfundate, Dragomir se manifestă, e … era să zic…  zgomotoasă, face gesturi largi și ne învață ce înseamnă noblețea. Noi, proștii oropsiți, nu înțelegem gradul imens al simțirii acestor oameni, care trăiesc prietenii extreme, ei între ei, desigur, dincolo de lege și bun-simț. Astfel, Dragomir izbucnește public că noi, profanii, comentăm cu stupiditate un gest către un prieten; iar Domnia – sa care arbitrează o competiție, lăcrimează intens atunci când câte un club, al unui prieten, ca Jean Pădureanu, este retrogradat pentru că nu are bani. Ce dacă un alt club din liga inferioară are bani și e și pe primul loc? Dragomir preferă prietenii și oamenii de onoare ca și Lordul. Iar acesta nu este un blat!

Francezii cu diplome din România vor fi examinaţi. Dacă nu trec testele, nu vor profesa

La fel, nici reforma Marga din educație nu a fost un blat! Această reformă (?) ne-a adus mai aproape de Europa (?). Babeș-Bolyai din Cluj a ajuns să aibă de zece ori mai mulți studenți decât în 1989, iar Dl. Marga (un mare amator de fotbal) să aibă 5- 6 mandate de rector (?), ca și partenera sa de cuplu, Doamna Cati Andronescu. Gargara ieftină a lui Marga a continuat cu opinia, susținută frecvent  – când merge Domnia – sa, în recenta calitate de star TV, pe la emisiuni la Antena 3 – care acreditează ipocrita idee că avem mult mai puțini studenți, decât este media în Uniunea Europeană. La nivel statistic, probabil că are dreptate; totuși, evenimente recente au demonstrat că modalitatea în care avortezi această medie nu este pe bază de blat: nu crescând artificial numărul studenților și impunând dictatura în universități – plus coruperea oamenilor slabi cu bani ca să voteze același individ, ceea ce induce în sistem ideea că este providențial – creezi o instituție solidă și o educație universitară europeană!
Nu o spun eu, ci ne dă de înțeles acest lucru un francez – Michel Legmann; cine este acest domn? Președintele Ordinului Medicilor din Franța! Doar atât. Aaaa, și care e treaba lui pe aici pe la noi? Păi se pare că nici Domniei-Sale nu-i place reforma Marga, cea care a creat fabrici de diplome, așa că omul, exasperat de pseudo-absolvenți de medicină, ajunși prin Franța, după ce s-au școlit, cu ajutorul reformei Marga, în universitățile – fabrici – de – diplome, create cu ajutorul reformei Marga, a venit în România să ne roage să încercăm să nu mai facem blaturi:
„Am fost în facultățile de la Iași și din Cluj, am discutat cu miniștrii Educației si Sănătății. Condițiile de studiu oferite in facultățile din Romania sunt foarte bune. Ce a fost șocant este că nu există selecție pentru a intra la o facultate de medicină. La noi, după primul an, este un examen extrem de dificil (…). Am discutat cu responsabilii români despre faptul că nu există nicio selecție, in afara bacalaureatului” (Hotnews.ro, 20 noiembrie 2011).
Tot de pe Hotnews, vă redau un paragraf care lămurește problema clar, în sensul în care Dumnezeu ne-a ales să avem personaje providențiale, ca Marga sau Cati, spre a reforma educația în România și a-i da credibilitate europeană:
“Michel Legmann a mai spus că Franța își pune problema ca francezii care obțin diplome în România să fie examinați la reîntoarcerea lor și, dacă nu trec de două ori un anumit test, să nu poată profesa, limitându-se, astfel, reinserția lor”.

Marga a scos admiterea la facultate, Andronescu ar desfiinţa bacalaureatul…

Probabil, întocmai ca Dragomir, și Marga ar susține că reforma sa a ajutat un prieten: studentul. Desigur, francezul scorțos, Legmann, nu poate înțelege dimensiunea profund umanistă a poporului nostru și a marilor săi reformatori vizionari, ca Marga și Abramburica, Dragomir, sau Sandu, care, în fapt, nu fac altceva decât să ducă democrația pe niște culmi superbe: acelea ale cultului personalității.
Să trecem peste, Marga e destul de plictisitor de la sine pe canalele lui Voiculescu, pentru a mai acorda eu spațiu prețios aici unui liberal aflat la pensie. Viața sa de cuplu… instituțional, cu D-na Cati, este bine asezonată reformist. Abramburica, la rândul său, o socialistă principială, a propus o reformă și mai masculină decât a lui Marga: dacă el a scos examenul de admitere la facultate, ea ar scoate și bacalaureatul. Doar așa, ca să demonstrăm ce educație superioară facem noi. E prea penibil să mai aduc argumente. Așa că o să fiu elegant și voi spune: Domnu’ Andrei, Doamna Cati (alias Ambramburica) Vă mulțumim și Vă suntem recunoscători că ați permis să pară că ar mai fi educație în universitățile din România! La fel, sperăm că veți mai avea și al șaptele mandat, ca rectori, ca să îngropați definitiv educația din România!
În concluzie, Sandu, Dragomir, Marga, Cati, aceleași blaturi, aceeași mentalitate, în timp ce educația a ajuns un fotbal prin care se irosesc bani de la buget, pentru a crea mari familii de cărturari (?), care decredibilizează familii serioase în viața culturală și politică a acestei nații, cum ar fi Brătienii, Copoșii, Paleologii.
Pentru asta nu sunt de vină – ca să citez din „clasicii vremii” – acești scârboși, ci numai noi că, acceptând să ne trateze ca pe niște proști îngrămădiți, nu le dăm un umăr, ca să intre direct în istoria personajelor ridicole, pe care dictatura ceaușistă și Securitatea – pe care încă o manifestă plenar, la nivel de vicii, în România democratică – ni le-au aruncat cu dispreț în brațe.