Doi mutanţi: Andrei şi Caragea
Doi mutanţi: Andrei şi Caragea
Investigatii18 noiembrie 2011

Andrei şi Caragea sunt doi dintre mutanţii care nenorocesc Gorjul. Andrei e mutant pentru că nu are nici în clin, nici în mânecă cu postul de prefect. Dacă e să-l cântărim la rece, în mod normal, sprijinit politic ar fi trebuit să ajungă cel mult inspector şcolar, coordonator peste ceilalţi profesori de educaţie fizică şi sport din judeţ. Caragea e mutant pentru că şi-a făcut overclocking  peste overclocking, din dorinţa de a poza într-un poliţist de carieră integru şi competent, apt să performeze ca şef al Poliţiei Judeţene. Pe bune şi cu ceva şpagă, Caragea ar fi trebuit să ajungă maxim şef de post într-o comună de munte, neapărat cu multe oi.
Pentru că situaţia din IPJ Gorj pute foarte tare, cei doi mutanţi s-au luat de mână marţea trecută – 8 noiembrie 2011 – şi au ieşit la aer, prin judeţ, într-o acţiune de îmbunătăţire a imaginii poliţiei la nivelul omului de rând. Pentru aceasta, cei doi mutanţi au invitat ziarişti de la ziarele aservite, i-au înghesuit în trei microbuze şi i-au plimbat pe la secţiile de poliţie din zona de sud a judeţului, ca să vadă că situaţia e sub control şi poliţia gorjeană – în plină reformare.

Andrei şi Caragea au o listă neagră cu ziare şi ziarişti


Până să întrebăm cum îşi permite prefectul Andrei să gireze şi să participe la asemenea manipulări ordinare, o primă chestiune cât se poate de firească e următoarea: pe ce criterii au făcut mutanţii invitaţiile către presă? Există ziare agreate şi ziare suspendate de Andrei şi Caragea? Desigur, periplul acesta prin judeţ, presărat cu declaraţii de presă sforăitoare ale prefectului, cum că s-au destructurat clanurile locale din care făceau parte poliţişti, a fost întrerupt de un binemeritat prânz, la un restaurant din Rovinari, aservit şi el şi niciodată amendat de organele de partid şi de stat. Microbuzele de ziarişti excursionişti au mâncat cât să-şi regleze cifra octanică la combustibil şi să fie apţi să înşire în ziarele de a doua zi hectare de elogii la adresa celor doi mutanţi.

Prefectul are priorităţi iresponsabile


Pentru că un prefect responsabil n-ar trebui să aibă timp să se plimbe aiurea prin judeţ, pentru promovarea unei instituţii căreia în Gorj îi plouă în gât şi urmează, cât de curând, să-i şi ningă. Elogiile fără suport real aduse de presă poliţiei nu pot creşte încrederea cetăţeanului în poliţie. Niciun gorjean sănătos la cap nu se simte aici mai în siguranţă dacă cei doi mutanţi sunt lăudaţi în presă, din moment ce în Târgu Jiu maşinile şi casele familiilor de poliţişti sunt incendiate, iar Caragea nu e în stare să descopere nici măcar autorii acestor fapte. Un prefect responsabil ar trebui să ceară şi să aibă săptămânal pe birou rapoarte ale evoluţiei anchetei în cazul incendierii autoturismului şi casei familiei de poliţişti Leuştean. Un prefect responsabil ar trebui să se întrebe de ce, după luni de zile de când le-a fost pus foc la maşină, colegii lui Leuştean nu cunosc cine-i incendiatorul. Un prefect responsabil ar trebui să se întrebe de ce, din moment ce Leuştean a spus răspicat presei că bănuieşte pe doi dintre şefii săi, Tatomir şi Frăţilescu, care, chipurile, îl hărţuiesc şi îl persecută de câte ori pleacă Caragea în concediu, de ce – în aceste condiţii – nu se derulează nicio anchetă internă şi la IPJ Gorj nu a venit nicio comisie de control de la IGPR sau MAI. Un prefect responsabil ar trebui să ştie, deja, că din iulie 1999, de când a fost instalat şef la IPJ Gorj, Caragea n-a fost nicio zi în concediu şi că dacă subofiţerii sunt hărţuiţi şi persecutaţi de şefi ierarhici asta se întâmplă cu ştirea şi acordul inspectorului şef.
Un prefect responsabil ar trebui să întrebe: “Caragea, cum l-ai apărat tu pe Leuştean de şefi asupritori şi abuzivi, ca Frăţilescu şi Tatomir? Caragea, dacă unor poliţişti le ia foc casa şi maşina şi voi nu stabiliţi autorul, ce veţi face când victime vor fi oameni de rând? Caragea, dacă poliţiştii au ajuns să-şi pună foc unii altora, se poate vorbi de ordine, stabilitate şi siguranţă socială, poate dormi omul de rând liniştit, ştiind că veghezi tu şi poliţiştii tăi? Sunt acestea răfuieli între grupări de grimă organizată la care sunt racordate diverse facţiuni din IPJ Gorj? Cât crezi că vei mai pica în picioare, Caragea?”

Şefii din Poliţia Gorjeană fug de Caragea în concedii medicale

Trebuie să fii retardat ca să nu realizezi că IPJ Gorj traversează o criză de structură şi de identitate. După ce au fost înjuraţi, jigniţi şi umiliţi luni în şir, avertizaţi nu că iau şpagă, ci că “au uitat tabla împărţirii”, mai mulţi şefi de structuri au depus plângeri penale împotriva lui Caragea, pentru purtare abuzivă şi au fugit în concedii medicale, mai mult sau mai puţin justificate. În loc să-şi facă o analiză şi să-şi regleze prestaţia de manager al poliţiei gorjene, Caragea a trimis comisii de verificare la domiciliile colegilor mai mult sau mai puţini bolnavi. Una peste alta, poliţiştii îşi iau inutil temperatura reciproc, pentru că toţi fierb în acelaşi cazan sub care bagă cărbuni non-stop fochistul-şef, subofiţer de Câmpina, uns de PSD şi tolerat de PDL comandant peste ofiţeri de carieră.

Caragea interzice candidaturile la concursuri interne


Andrei ştie că peste drum de Prefectură se află IPJ Gorj, o instituţie publică în care Caragea încalcă sistematic dreptul poliţistului la propria carieră. Deşi sute de cadre îndeplinesc condiţiile de participare la concursurile de şefi de structuri, din ordinul lui Caragea acestea se desfăşoară cu candidaţi unici. Nu numai că truchează concursurile pentru a-şi pune vasalii în scaune, dar în ultima perioadă Caragea nu mai acceptă mai mult de un candidat, cel numit de el. Mai mult, atunci când sclavii săi nu îndeplinesc condiţiile de participare, la concurs nu se înscrie nimeni (!!!) şi concursul se reia, falsificându-se documente şi modificându-se ilegal fişa cadru a postului  ce trebuie ocupat. Exact aşa a procedat Caragea, recent, cu concursul pentru şefia Serviciului Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă. GORJNEWS a relatat pe larg mânăria. Prefectul a citit, dar n-a reacţionat, legal, deci e tăinuitor.
A propos de concursuri, Andrei ar trebui să ştie că după ce Liviu Chiţiba, poliţistul de carieră nenorocit de Caragea, a obţine 9,45 la concursul pentru şefia Poliţiei Oraşului Rovinari, i-a fost retras imediat avizul de acces la informaţii clasificate, în aşa fel încât funcţia respectivă să fie ocupată de un apropiat al inspectorului şef, notat cu 5 la acel concurs, deja împuternicit în funcţie. E vorba de comisarul Bărbulescu Constantin. Tot prefectul ar trebui să ştie că Liviu Chiţiba a câştigat toate procesele intentate lui Caragea şi că frăţiorul său mutant va trebui să facă reparaţiile de rigoare. Bine, asta dacă va mai apuca…

Şeful IPJ Gorj face jocurile afaceriştilor canibali


Prefectul Andrei ar trebui să primească de la serviciile secrete rapoarte clasificate despre ce se întâmplă în judeţ. E ceva vreme de când primeşte doar apă de ploaie, şi asta pentru că intelligence-ul îşi depune polenul doar în medii sigure. Dacă ar fi fost prefect de-adevăratelea, Andrei ar şti din surse calificate că Caragea susţine canibalismul din mediul economic gorjean. E binecunoscută tendinţa unor oameni de afaceri de a cumpăra absolut tot. La GORJNEWS vin afacerişti prosperi, care funcţionează cel puţin la limita legii, dacă nu în condiţii de legalitate, şi prezintă probe că anumiţi poliţişti s-au transformat în instrumente de hărţuire şi intimidare, pentru a face pârtie coloşilor ce nu agreează mediul concurenţial firesc şi care încearcă să-i cumpere, să-i înghită pe ceilalţi operatori economici la preţuri de nimic. Din ordinul lui Caragea s-a instituit săptămâna trecută filtru non-stop într-un nod rutier circulat de mai mulţi transportatori de lemne. Ce s-a întâmplat acolo, cum s-a operat şi în ce scop veţi citi pe larg într-o ediţie viitoare a GORJNEWS.

Birău, familist convins şi şef de poliţie integru


Andrei, ca prefect de Gorj, n-are ce căuta la braţ cu Caragea prin judeţ, din moment ce în Târgu Jiu rămân răni deschise, deosebit de dureroase. Ani în şir, Mihai Birău, şeful Poliţiei Municipiului Târgu Jiu, şi-a consumat o idilă extra-conjugală în locuinţa unui subordonat. După ce acesta din urmă s-a căsătorit şi are nevoie să se mute în locuinţă, Birău a luat foc şi i-a transformat viaţa într-un calvar, mutându-l în cele din urmă la Motru. Fratele poliţistului, şi el subordonat lui Birău, deşi avea genunchiul praf a fost mutat, tot în semn de răzbunare (!), la Ordine Publică, şi premiat cu un traseu dublu de patrulare. Toate acestea, cu acceptul lui Caragea.

Niciodată să nu te aşezi cu fundul pe mormanul de rahat

Din toate acestea, Andrei trebuie să înţeleagă un singur lucru: dacă te aşezi cu fundul pe mormanul de rahat, aşa cum a făcut el, marţi, 8 noiembrie 2011, nu se estompează mirosul. Din contră, te umpli de respect, la rândul tău, şi lumea te arată cu degetul, nemaiştiind cine e autorul.

23 COMENTARII
  • masinamica 18.11.2011 la ora 22:18 pm
    sper sa fie destui curajosi care sa comenteze acest articol dupa ce il vor citi, in special ma refer la politistii cu caracter din ipj gorj
  • masinamica 18.11.2011 la ora 22:35 pm
    mai rau ca pe timpul lui ceausescu cu dictatorii astia......nu prea are nimeni ce sa le faca, doar cand se invarte roata puterii sa mai pice cativa dintre ei.....presa in general....latra si ea dupa cine nu-i arunca o bucata de paine....asta e decand lumea... putini jurnalisti curajosi si impartiali......s-au dus si ei prin judet sa se plimbe si sa manance la restaurant......jalnic.....si cu cine s-au dus.....la ce se preteaza un prefect si un sef de politie.....in loc sa-i laude altii se lauda singuri.....vai mama noastra am ajuns.........
  • politist 18.11.2011 la ora 23:23 pm
    Dar e de notorietate ca ***** lui ******** e ***** lui Caragea, de cate ori nu o ********* in birou, stie toata lumea, adica tot satul,...si barbatul.
  • prefect 19.11.2011 la ora 19:12 pm
    ...politisti curajosi au fost si cei care au aruncat caschetele la cotroceni!..si cat rau se trage de acolo, vedeti cu totii..dar cand peste tot acest rau ai de suportat si un Caragea, e posibil sa cedezi...curajul devine sinucidere..
  • Justice&Police 20.11.2011 la ora 3:37 am
    Politistilor din Gorj le este frica sa vorbeasca. Am lucrat acolo, stiu cum se proceda: se muncea sub o imensa presiune psihica. Cei care au ridicat capul, le-a fost taiat (Chitiba, Popa, Fratilescu, etc...). Ce va fii in viitor? Probabil acelasi lucru - Caragea cu biciul, politistii pe post de negrii pe plantatie, iar lingaii pe langa cel cu biciul. Mergand mai departe, am auzit ca urmatorii pe lista sunt Dumitru Tatomir, Cornel Filip si Daniel Craciun. Iar cand la IPJ Gorj apare un zvon, in 3 luni se confirma...
  • GB 20.11.2011 la ora 18:47 pm
    Macar Caragea provine din muncitor la Grimex, dar Liviu Andrei care se da din familie de intelectuali si care activeaza in sfera educationala, se poarta mai rau decat Caragea! Sa se fi facut vreun transfer de materie intre cei doi cand au fost in Olanda? Parca spunea Andrei ca soferul lui Jean, a dormit cu Caragea! Dupa cum sunt legati prin cordon ombilical de atunci, parca as inclina sa cred altceva!
  • o dama bine 20.11.2011 la ora 22:26 pm
    Stimate domnule Daju, felicitari pentru articol! Scrieti foarte bine de fiecare data, dar am rugamintea sa nu mai puneti poze cu cei doi mari barbati ai Gorjului. Putina protectie pentru cititoare delicate... Va multumesc!
  • Arond 21.11.2011 la ora 7:21 am
    O sa vina si rândul lui sa pice.. Își sapa singur groapa ... O sa se ducă la vale cu strutii, poneii si lingaii lui cu tot... Or sa pice toți.. Roata se invarte mai devreme sau mai tarziu... O sa îl scuipe toți polițiștii ... Îl scuipa si acum dar pe la spate nu in ochi! In locul lui Filip l-as gushui in prima ședința sa scap județul de un parvenit . Cultura lui este multimea vida. Vai steaua lui ... Buboiul o sa se sparga .... Mult nu mai e... Pai el se cumpara cu Chitiba Fili si Craciun
  • Arond 21.11.2011 la ora 7:33 am
    Priviti fotografia cu atenție ! Nu mai trebuie multe comentarii... Primul este un strungar îmbrăcat in costum... Cel putin a inspector șef nu arată ... Ce hal de tinuta.. Si mai are pretenții la noi... Iar celălalt ...... In niciun caz nu arată a prefect de județ ! Aduceti-va aminte de comisarul șef Nicolescu si de prefectul Bejat... Poate nu au fost perfecti , dar aveau tinuta conform functiilor : costume super, cultura peste nivelul multora si parca pe lângă ai lor, care nu erau prosti, promovau valorile . Astia...... Uitati-va la fotografie! Sigur o sa-si certe nevestele dacă citesc aici
  • Arond 21.11.2011 la ora 7:40 am
    Sper sa renasca curajul in polițiștii gorjeni si sa scrie aici. E o șansa de a demasca multe mizerii.
  • kalasnicov 21.11.2011 la ora 21:07 pm
    In sfarsit a iesit la pensie colonelul Arjoca mana dreapta a colonelului de trista amintire Tilvescu autointitulat ''DIRIJORUL''. Pensie lunga domnule colonel sa ai timp sa consumi banii si alimentele ce le-ai ***** din drepturile subordonatilor.Ai fost unul din cei mai mari **** care au lucrat in jandarmeria gorjeana.
  • bebe 21.11.2011 la ora 21:24 pm
    in stanga o fata slinoasa iar in dreapta o figura de tamp care se uita ca,curca in lemne.
  • gica 22.11.2011 la ora 1:38 am
    Doi tarani cocliti . Scuze locuitorilor din mediul rural, nu am vrut sa ii jicnesc.
  • masinamica 22.11.2011 la ora 22:03 pm
    cand il vad si pe lingaul cu musteatza mi se face iar rau.....marele comandant..... ii lipseste cu desavarsire diplomatia.....caracteristic celor cu apucaturi comuniste....
  • adrian 23.11.2011 la ora 4:18 am
    Aceasta ****** Caragea,la nivelul lui de cultura nu are ce cauta in conducerea unei institutii publice!Pacat ca traim aceste vremuri cand nu se tine cont de competenta si orice cioban parvenit care stie unde sa cotizeze ajunge sef de politie,un om de la care nu ai nimic de invatat si ti-e pur si simplu scarba sa-i vezi mutra si sa-i auzi jignirile in fiecare zi.Dar il anunt pe aceasta cale ca nulitati ca el si acest prefect nu rezista la infinit,si cu totii speram la ziua cand vom fi martori la caderea lor,pe care o vom savura la maxim.Pe curand!
  • viki 24.11.2011 la ora 6:35 am
    de aia nu mai poate caragea, ca scrie lumea de el de rau.....in timpul asta el isi face plinul...si le face plinul si altora, care il tin pe scaunul ala care nu il merita.....a dat dovada de atatea ori ca palaria de inspector sef ii vine pana in pamant, dar vorba lui......nu a uitat tabla impartirii :))) .... imparte mai departe, la altii mai mari ca el, din ce ii fac parte lingaii lui..... auzi la el....ameninta ca in ipj gorj s-a uitat tabla impartirii....deci hai fratilor sa facem bani si sa ii impartim mai departe, mai sus.... asta e curata campanie pro luare si dare de mita......asta este din pacate....mult nu mai avem de suportat mirosul lui de hoit
  • popescu 24.11.2011 la ora 14:08 pm
    Nu stiu de ce comentati atat la negativ, dar voi ce ati facut de vedeti pe altii! Probabil ati avut numai rezultate, de vedeti atat de bine pe unii ca C...ori B....Spuneti ce ati facut voi sau sau ce faceti ca treaba sa mearga bine, de sunteti atat de deosebit la a comenta.
  • popescu 24.11.2011 la ora 23:59 pm
    DOAMNE, OCROTESTE-I PE ROMANI!
  • viki 29.11.2011 la ora 7:01 am
    pai iti dai seama POPESCULE , ca nu de prosti comentam pe aici....... de fapt, nu trebuie sa iti explic prea mult, pt ca cred ca nu o sa intelegi....
  • johana 29.11.2011 la ora 18:40 pm
    Ia intrati pe site-ul politiei din GJ, sa vedeti studiile lui Caragea, asa ca nu mai spuneti ca nu e scolit!
  • alin 30.11.2011 la ora 12:39 pm
    Viki .. poti sa te iei si de popescu dar are dreptate. are studii... de ce nu esti tu il locul lui sa conduci politia? probabil esti vreun ratacit prin lumea asta. si nu stii ce sa faci ziua si scrii comentarii pe ziare dupa cum am observat, si nu mai schimba asa des numele. si de caragea poate sa scrie si daju si mama lui daju pana se vor plictisi. e prea puternic pentru sa il schimbe un ziarist!!!!
  • viki 01.12.2011 la ora 21:35 pm
    poate ai dreptate ...e prea puternic sa il schimbe un jurnalist...dar dreptul de a scrie in ziar sau aici, la rubrica comentarii nu ni-l poate lua nici caragea, nici lingai ca tine ....nu ni-l poate lua nimeni......asa ca ....vezi de nasul tau daca nu scrii legat de subiectul articolului....
  • ion 24.12.2011 la ora 16:58 pm
    Pacat de acest judet si de toti cei care poarta uniforma politiei sub conducerea lui Caragea , acest om are studii inalte ...petrosani .FBI ..ce sa mai apt pentru a conduce ascest judet ...dragi colegi sa nu ramaneti cu sechele ...de pe urma incultului asta plin de matreata si nespalat ....care poarta papuci cu camasa ...vaide el si de viata lui ...Viorele cu bani nu poti cumpara orice !!!!!!!! Stllul , bunul simt , si onoarea nu le vei putea cumpara nici de la mama lu Igas !!!! mai pluseaza cateva zeci de mii poate si numai asa te va prinde 2013 in varful ipj gorj ...ipj pe care l-ai daramat!!!!!!!!
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *