Faptul că baschetbaliştii lui Slobodan Nikolic au cedat la Sibiu, în ciuda asigurărilor date de tehnicianul plav că echipa se va lupta pentru victorie în faţa celor de la CSU Atlassib, nu miră şi nici nu ar fi creat o puternică stare de disconfort suporterilor Energiei. Scorul, maniera şi forma continuată în care echipa joacă prost deranjează.
Cei care umpleau până nu demult, necondiţionat, Sala Sporturilor din Târgu Jiu au început să cârcotească, să comenteze negativ ceea ce se întâmplă în şi în jurul echipei, şi chiar să prefere statul acasă sau mersul la o bere meciurilor Energiei de pe teren propriu. Şi asta este foarte trist.
Energia s-a bucurat vreme de trei sezoane de tribune pline, indiferent de adversarul întâlnit, de forma de moment a echipei, de jucătorii pe care-i avea pe parchet sau de antrenorul de pe bancă, iar feedback-ul era mereu unul pozitiv, publicul fiind mereu alături de echipă.
Suporterii au „înghiţit” fără să crâcnească un al doilea sezon sub bagheta lui Theo Evans mult mai slab decât primul, mulţumindu-se cu spectacolul oferit de jucători, cu jovialitatea şi deschiderea antrenorului faţă de public şi, în special, faţă de cei mai tineri dintre suporteri. N-au reacţionat vehement nici atunci când l-au pierdut pe Evans şi le-a fost „implementat” modelul sârbesc, cu antrenori şi jucători cu tot, de către un preşedinte de secţie ce n-a dansat decât un an la cârma echipei, dar care a reapărut în mod ciudat în peisaj acum, când lucrurile nu merg deloc spre bine. Aceeaşi suporteri au înţeles că trebuie să existe viaţă şi după Troupe şi Darby, şi au venit la sală la meciurile Energiei şi pentru a fi alături de Feilds sau Giles. Însă tot ei, suporterii, nu mai par dispuşi să tolereze scuzele eterne ale unor bugete în scădere drept cauze ale unor evoluţii ce frizează penibilul.
În vreme ce noi ne plângem de bugetul cu X% mai mic decât cel de anul precedent, alţii se uită cu jind la salariile pe care le dau cei de la Energia şi, culmea, o fac privind de sus din clasament. Nu puţine au fost şi sunt echipele care, cu bugete mai mici decât cele de care s-au bucurat cei de la Energia, au reuşit performanţe mai bune decât aceştia.
În acelaşi timp, lamentările antrenorului, că jucătorul X nu se apără, că Y şi Z sunt tineri şi neexperimentaţi, că soarele a bătut într-un unghi neadecvat pe parchetul sălii sau că mingea a fost mai pătrată atunci când intra în posesia jucătorilor săi nu mai pot fi acceptate cu aceeaşi uşurinţă.
Arareori am fost în poziţia de a considera că schimbarea unui antrenor este imperios necesară, iar pentru a avea această stare, de cele mai multe ori m-a „ajutat” echipa de fotbal, uneori cea de handbal, niciodată, până acum, cea de baschet. Dar, iată, a venit şi rândul acestui sport. Probabil, o schimbare ar putea linişti, cel puţin pentru o vreme, lucrurile. Poate, luând în calcul că este şi un sezon în care nu se retrogradează, ar fi timpul să se gândească de pe acum o strategie pentru sezonul viitor. Poate ar fi timpul să se reia legătura cu Laurenţiu Răuţ şi să se insiste pe pista Fometescu, un gorjean care, chiar dacă nu o spune direct, visează la o întoarcere la Târgu Jiu.
