Când sunt deranjate, structurile mafiote din instituţiile de stat se strâng ca nişte arici, protejându-se unele pe altele. După ce, la 7 octombrie a.c., D.N.A. a început urmărirea penală asupra a zece cadre din Penitenciarul Târgu Jiu, învinuite pentru fapte de corupţie, chestorul Ioan Băla, şeful Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în loc să-i pună la dispoziţie pe cei în cauză, în loc să le limiteze sarcinile profesionale, în loc să-i împiedice să perturbe ancheta DNA, în loc să demareze cercetarea lor disciplinară, a dat o serie de ordine de protejare a cadrelor acuzate că au deturnat fonduri europene, prin care sfidează procurorii şi periclitează ancheta penală aflată în derulare.
Astfel, singurul cadru mutat este fostul comandant Constantin Bălă, transferat la Penitenciarul Craiova şi înlocuit de un fost subordonat, Marin Calotă, cu care se află în relaţii de amiciţie. Este evident că, împreună cu ceilalţi nouă urmăriţi penal, rămaşi, la limita legii, în Penitenciarul Târgu Jiu, Calotă nu se va da în lături de la a intimida şi influenţa cadrele şi deţinuţii audiaţi în cadrul anchetei penale. Probabil că majoritatea vor învăţa ca papagalii declaraţiile pe care le vor depune în faţa procurorilor DNA, atent ticluite încât să grăbească exonerarea de răspundere penală a lui Bălă & co.
Întâi, şeful ANP, chestorul Ioan Băla l-a numit pe Lăzăroiu Daniel director adjunct la Penitenciarul Târgu Jiu, după ce acesta fusese notat cu 2 (doi) la concursul organizat pentru ocuparea acelui post! Acum, urmărit penal de DNA, Lăzăroiu este mutat doar scriptic de către Băla la Penitenciarul Pelendava, de lângă Craiova. Înainte să ajungă Lăzăroiu la noul loc de muncă, comandantul Penitenciarului Pelendava, Ion Craioveanu, din ordinul şefului ANP îşi contrazice superiorul cu un contra-ordin, pe care nu era abilitat să-l emită, din punct de vedere legal. Astfel, după ce şeful ANP ordonase mutarea lui Lăzăroiu la Penitenciarul Pelendava, directorul acestei unităţi ordonă “la loc comanda”, anulând dispoziţia superiorului! Concret, Craioveanu emite o adresă către Penitenciarul Târgu Jiu, prin care dispune ca Lăzăroiu să mai rămână încă 60 de zile în această unitate, sub pretextul predării funcţiei!
Din păcate, aceşti domni plătiţi cu sute de milioane lei vechi lunar nu prea sunt sănătoşi la cap, e clar: Lăzăroiu predase de mult funcţia, el fiind deja înlocuit ca director adjunct de Raluca Niţoiu, fostă colegă la Penitenciarul Craiova cu Ramona Dinu, cumnata ex-comandantului Penitenciarului Târgu Jiu, Constantin Bălă. Se vede de la o poştă că, prin aceste mutări, se urmăreşte blocarea anchetei DNA şi canalizarea ei către mult-visatul N.U.P.
Ca o paranteză, în 2010 Ion Craioveanu a ordonat deţinuţilor de la Pelendava să care arhiva secretă a penitenciarului (!!!), dintr-o clădire în alta, ocazie cu care a fost sustras planul de pază şi apărare al unităţii. A fost cel mai grav incident de securitate din istoria Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. De-a dreptul incredibil, chestorul Ioan Băla l-a păstrat pe Ion Craioveanu în postul de director. O dovadă mai clară a putreziciunii sistemului autohton de penitenciare nu cred să existe.
Printre cei zece urmăriţi penal de DNA se numără şi consilierul juridic al Penitenciarului Târgu Jiu, Adrian Cherteş. În loc să-l pună la dispoziţie şi să-i încredinţeze sarcini profesionale mult mai puţin delicate decât aceea de reprezentare juridică a unităţii şi de asigurare a legalităţii în penitenciar, şeful ANP, chestorul Ioan Băla, colecţionar de abuzuri în serviciu pe bandă rulantă, emite, la 17 octombrie a.c., prin adjunctul său Ioan Ilea un ordin prin care-l menţine pe urmăritul penal Adrian Cherteş în postul de consilier juridic (!!!) şi, mai mult, îl împuterniceşte “să exercite pe mai departe atribuţii specifice de reprezentare în relaţia cu instanţele judecătoreşti”! Chestorul Băla îi interzice doar “atribuţii de natură juridică în privinţa programelor cu finanţare europeană”.
Astfel, se încalcă grav prevederile Legii 293/2004 – Statutul funcţionarilor publici cu statut special din sistemul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în ceea ce priveşte punerea la dispoziţie a personalului faţă de care s-a dispus începerea urmăririi penale. Nu este admisibil ca un consilier juridic împotriva căruia s-a dispus începerea urmăririi penale pentru fapte de corupţie comise într-un proiect cu finanţare europeană să poată reprezenta, pe mai departe, o unitate penitenciară inclusă în sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în relaţia cu instanţele judecătoreşti.
Cercetat de DNA, contabilul şef Rogoveanu îşi avizează propria punere la dispoziţie!
Menţinându-l în funcţia de consilier juridic al Penitenciarului Târgu Jiu pe Adrian Cherteş, şeful ANP îl pune în situaţia incredibilă de a-şi aviza propria punere la dispoziţie. În aceeaşi ipostază se află şi contabilul şef Liliana Rogoveanu, şi ea urmărită penal de DNA, şi ea păstrată de şeful ANP în aceeaşi funcţie, şi ea obligată, prin normele interne, să-şi avizeze propria punere la dispoziţie.
Este evident că aceste puneri la dispoziţii sunt cu totul şi cu totul formale, ele operând cât se poate de delicat, pentru a nu leza în vreun fel cadrele urmărite penal.