Filosofia Pandurilor de la venirea lui Grigoraş este una simplă, gen ori la bal, ori la spital, una care garantează spectacolul şi dă viaţă mai lungă bateriilor de la telecomandă. Odată fixat televizorul pe canalul ce transmite meciurile gorjenilor, nu mai ai tendinţa de a schimba postul.
Jocul ofensiv al trupei lui Grigoraş ne face să savurăm gol după gol, aşa cum n-am mai făcut-o până acum, aşa cum gălăţenii au învăţat să o facă în urmă cu ceva ani, pe vremea mandatului aceluiaşi antrenor la malul Dunării.
Spectacolul total este întregit, însă, şi de o apărare deseori visătoare, cea mai bună dovadă fiind meciul de la Târgu Mureş, ultima etapă fiind cel mai bun exemplu în acest sens, cu trei goluri date şi tot atâtea primite, cu răsturnări de scor, cu eliminări şi accidentări, cu trăiri intense, cu bucurii şi deziluzii, cu decepţii, dar şi cu speranţe.
Să-l certăm acum pe Grigoraş pentru greşelile jucătorilor săi din defensivă? Cu siguranţă o putem face. Îi putem reproşa că l-a ţinut în poartă pe Mingote, deşi portughezul dădea semne că perioada sa bună s-a încheiat şi că ar prinde bine o rocadă cu Lazar. Am putea spune şi că merge, poate prea mult, pe mâna lui Viera, uneori excelent, uneori pierdut în peisaj. Am putea să vedem şi alte greşeli ale tehnicianului, una putând fi cea din finalul meciului de la Târgu Mureş, când a rămas fără Nistor şi Pintilii la mijlocul terenului, doi oameni care ajutau foarte mult defensiva şi i-a trimis pe teren pe Maxim şi Batin, doi jucători de atac, iar rezultatul a fost afectat şi de aceste mutări. Acestea ar fi de pus pe un taler al balanţei.
În schimb, tot lui Grigoraş trebuie să-i mulţumim pentru faptul că echipa este una capabilă să revină din şocul încasării golurilor. Pandurii este o echipă care revine în joc cu o forţă pe care rar o găseşti la echipele din Liga I. Cu Grigoraş la timonă, Pandurii a devenit echipa cu cea mai bună posesie din Liga I, lucru remarcabil având în vedere că s-a reuşit acest lucru fără a băga mâna adânc în buzunar pentru aducerea unor jucători, aşa cum se întâmpla, fără însă a avea succesul scontat, până acum. La fel de important este însă şi faptul că posesia Pandurilor este mereu una progresivă, că Pandurii joacă în jumătatea adversă şi în careul advers, precum şi că atacanţii au început să şi marcheze. Avem un Lemnaru, care deşi a ratat ocazii câte n-au avut Pandurii în două sezoane înaintea lui Grigoraş, a reuşit să marcheze de patru ori într-o jumătate de tur şi avem speranţa că va trece binişor de zece goluri pe sezon, un vis ce nu părea realizabil în urmă cu ceva timp. Nu în ultimul rând, atunci când punem greutăţile pe acest taler, nu trebuie să uităm nici pe ce loc se află Pandurii, la jumătatea turului, locul cinci fiind mai mult decât onorant, unul la care mulţi nici nu îndrăzneau să se gândească până acum.
În mod cert, balanţa înclină spre partea lucrurilor bune realizate de Grigoraş la Pandurii, iar dacă Grigoraş va găsi cheia cu care să meşterească angrenajul echipei gorjene acolo unde lucrurile scârţâie, şi sunt convins că măcar o va căuta, acest tehnician poate face istorie la Târgu Jiu.
