Gorjul şi gorjenii au o problemă de reprezentare la modul general; dreptul pe care – l au de a-şi alege reprezentanţii, nu ştiu şi nu se sinchisesc să-l folosească în interesul lor. Deşi procesul electoral este semi-nominal, ne încăpăţânăm să votăm păstrând în minte un partid cu listele sale; în interiorul partidelor există liste pre-gândite de cineva, pentru a fi impusă ceea ce se numeşte, fals, o „echipă”. În fapt, aşa zisa echipă nu este una construită raţional, managerial, ci, mai ales, pe afinităţile mai mult sau mai puţin justificate ale unuia dintre liderii prepoderenţi ai respectivei structuri.

Rezultatul este că nu există o competiţie sănătoasă, necesară pentru a  scoate la suprafaţă oamenii care pot să ofere suport progresului unei comunităţi. Prima parte a problemei este cea a procesului electoral; în ultimul timp, deşi se încearcă o descentralizare la nivelul filosofiei electorale, în sensul în care politicieni şi administratori din teritoriu, care cunosc problemele zonei, să devină utili zonei, prezentând soluţiile la nivel central, evident că în Gorj, unde încă pare-se că trăim în alte timpuri apuse, partidele optează pentru indivizi impuşi de la centru.
Când nu se întâmplă astfel, aleg persoane comode, care să nu producă vreo daună unei echipe care este, inevitabil, condusă de un tătuc (alpha-male, cum îl denumesc antropologii americani), consecinţa evidentă fiind că nu mai există o dezbatere sănătoasă care să scoată la suprafaţă cele mai bune idei, şi nici indivizi îndeajuns de puternici pentru a le impune. Există, în schimb, doar un singur creier care dictează indivizi şi soluţii structurii pe care o controlează de sus în jos, adică metoda Nicolae Ceauşescu (este interesant cum gândim noi democratic menţinând în politică şi administraţie aceiaşi oameni de mai mulţi ani – e poate un conservatorism pe care, dacă şi strămoşii noştri îl aplicau, rămâneau etern în peşteri).

Alegătorul gorjean: iresponsabil, ignorant şi fricos

Cu politicienii am lămurit cum stă problema…Ajungem, acum, la cetăţeanul care în ultimul timp se plânge că ba apa nu are presiune, că în Gorj nu există îndeajuns de mult slujbe sau că salariile medii pentru omul de rând sunt dintre cele mai mici pe ţară. Ar fi bine să se gândească la toate acestea atunci când votează un individ doar pentru că îi dă în campania electorală o pungă sau o găleată cu făină şi ulei în ele, sau când reînnoieşte mandat după mandat aceloraşi oameni, fără să gândească un argument pentru opţiunea respectivă. Alegătorul gorjean are o lipsă crasă de clarviziune şi o completă neînţelegere a importanţei pe care o au drepturile sale democratice, fiind, la modul general, de o iresponsabilitate incredibilă, pe fond de ignoranţă şi de teamă de nou.
Probabil mulţi dintre dvs. aţi observat această tipologie a semenului nostru gorjean, care este de o resemnare senină, spunând că este insignifiant şi că aşa merg lucrurile. Aşa ajung să reprezinte judeţul deputaţi care lasă cartela de vot colegilor, astfel făcând de râs partidul din care provin, sau indivizi care s-au specializat în a aştepta să le dea partidul funcţii, fără însă a fi competitivi în vreun fel.
Desigur, la nivel de retorică, toţi aceşti – să le zicem politruci? – vor veni cu o morgă de om serios să spună în public că sunt super-competenţi în ceea ce fac, indiferent dacă se ocupă de implementarea politicilor guvernului in teritoriu (deşi au dificultăţi imposibil de neobservat în a arăta coerenţă în gândire), de conducerea unei instituţii a statului, fără să aibă în CV măcar o infimă legătură cu respectivul domeniu, etc. Ultra-politizarea tuturor instituţiilor nu mai surprinde pe nimeni, deşi nu este deloc normală în lumea de azi.

Gorjul, un judeţ fără pic de efervescenţă progresistă

Mai mult ca sigur, astfel de anomalii cronice se întâmplă şi în alte locuri în România, însă important este ca noi, dacă ne dorim o comunitate superioară celei de acum din Gorj,  să privim spre ce ne este superior, şi nu spre ce este egal sau inferior nouă. Mai mult decât atât, nouă, gorjenilor, ne place să fim supuşi şi laşi, chiar atunci când avem convingerea că am ales greşit. Cumva, parcă acceptăm că suntem proşti şi slabi… Oare aşa să fie sau, de fapt, nu avem încredere în noi, pentru că ne-am obişnuit să trişăm şi să fim neserioşi?
În lumea reală, demnă, atunci când cineva greşeşte în viaţa publică, acest lucru este vocalizat, ducând la o schimbare. Aici totul pare pierdut în eternitatea molcomă şi resemnată a unei esenţe conturate pe calea transhumanţei. Am două exemple în care este evident că românii înţeleg că au puterea de a a-şi face viaţa mai bună, sancţionând prin vot incompetenţa. Acum trei ani am văzut cu ochii mei cum cetăţenii unei comunităţi rurale s-au mobilizat pentru a schimba un primar. Al doilea exemplu este Bucureştiul, unde nu cred că un primar a avut două mandate la rând după 1989, ceea ce a crescut şansele progresului. Ca şi anecdotă, prognozez că Oprescu va fi primul primar bucureştean care va avea şi al doilea mandat, din două motive –  ignorând faptul că are, totuşi, anumite rezultate evidente: pare un demagog perfect (românul needucat într-ale democraţiei confundă şmecheria cu competenţa), iar USL are nevoie să-şi alipească imaginea şi de un câştigător.
Este o vină comună a partidelor politice şi a cetăţeanului în Gorj. Finalmente, însă, are de suferit doar cetăţeanul. Deşi, prin vot, alegătorul are în mâini pâinea şi cuţitul, preferă să moară de foame într-un judeţ fără pic de efervescenţă progresistă.