Au zdrobit Mioveniul, s-au impus în deplasare în faţa Stelei şi n-au dat nici cea mai mică şansă celor de la Vişina Nouă în aşa-zisa „competiţie a surprizelor”. Acesta a fost traseul Pandurilor către locul 3 în Liga I şi o prezenţă fără cea mai mică emoţie în optimile Cupei României, rezultate care au pus Pandurii în cea mai onorantă poziţie din întreaga sa istorie.
Cine a crezut că victoria la scor împotriva Mioveniului a fost un simplu foc de paie s-a înşelat şi, probabil, acela ar trebui să se ducă să se culce, asta pentru că sunt din ce în ce mai mulţi cei care susţin că Pandurii este una dintre cele mai puternice echipe ale momentului în Liga I. Recordurile şi premierele se adună la Pandurii în acest sezon, unul în care Grigoraş împarte speranţe în inimile suporterilor gorjeni, suporteri care au trăit în premieră şi bucuria unui succes în deplasare în dauna Stelei, victorie umbrită însă de accidentarea oribilă a lui Băcilă.
La Ploieşti, acolo unde Becali şi-a exilat echipa în acest debut de campionat, Steaua a dat senzaţia că poate opri ascensiunea Pandurilor după ce a deschis scorul mai repede decât au făcut aceeaşi operaţiune mulţi dintre telespectatori cu televizoarele. Rusescu a deschis scorul în minutul 3, profitând de un contraatac bine purtat de Mihai Costea şi de o execuţie de excepţie pe care a reuşit-o din interiorul careului, dar Pandurii au egalat după doar cinci minute prin Voiculeţ, care a trecut ca prin brânză prin apărarea bucureştenilor şi l-a executat cu sânge rece pe Tătăruşanu. Pintilii a dat Pandurilor avantaj de un gol, marcând dintr-un penalti obţinut de Băcilă la capătul unui contraatac – şcoală al gorjenilor, iar acest avantaj minim a fost păstrat până la final, chiar dacă pentru el a fost nevoie şi de un sacrificiu extrem de mare, accidentarea gravă a lui Băcilă, jucător scos din circuit pentru cel puţin 6-7 luni de intrarea lui Gardoş.
Profitând şi de şansa dată de sorţi, care le-au dat Pandurilor întâlnire în 16-imile cupei cu o echipă de Liga a III-a într-un meci ce s-a disputat la Târgu Jiu, elevii lui Grigoraş s-au distrat cu cei de la Vişina Nouă administrându-le un sec 5-0 (2-0). Stromajer a deschis balul marcând primul gol al Pandurilor, Batin şi-a trecut în cont o dublă şi speră că a spart şi ghinioanele ce l-au ţinut până acum departe de gol la echipa gorjeană, Vranjes a parafat întoarcerea în echipă cu un gol marcat dintr-un penalti pe care tot el l-a provocat, iar Grigoraş jr. a ţinut să-i facă tatălui său, prezent în tribună şi nu pe bancă la acest meci, victoria şi mai plăcută.
Evoluţia Pandurilor la acest meci, ca şi cele din partidele viitoare, a fost una dedicată lui Cosmin Băcilă, coechipierii săi intrând pe teren cu tricouri pe care a fost inscripţionat un mesaj special: „Fii tare Cosmine! Suntem alături de tine”, iar fiecare reuşită a Pandurilor a fost urmată de un sprint către bancă şi o nouă prezentare a tricourilor cu pricina.
Astra Ploieşti reprezintă o altă surpriză a debutului de sezon în România, alături de Pandurii. Echipa prahoveană este neînvinsă de la instalarea lui Şumudică pe banca tehnică şi are în cont un succes în faţa Stelei, ca şi Pandurii, însă pe teren propriu, şi o calificare în dauna CFR-ului, gorjenii reuşind şi ei să învingă, în campionat, echipa din Gruia.
Antrenorul Petre Grigoraş, care a scăpat de suspendare după ce a fost eliminat în partida cu Steaua şi va putea lua loc pe banca Pandurilor în întâlnirea cu Astra, vede un meci extrem de echilibrat, dar crede că jucătorii săi vor lupta în acest meci şi pentru Băcilă: „Ar trebui să fie un factor motivant pentru jucători situaţia lui Băcilă. El face parte din familia Pandurilor. Dacă aţi văzut reacţia jucătorilor în momentul accidentării suferite, vă daţi seama ce sentimente au. Uitaţi-vă la Chiricheş. Asta arată ce înseamnă să fii coleg adevărat de echipă, ceea ce înseamnă să suferi pentru colegul tău. Lucrul acesta se poate reliefa şi în jocul pe care-l practică echipa”, a declarat tehnicianul Pandurilor.