O tumoare imensă, de 45 hectare, se naşte în inima staţiunii Rânca!
O tumoare imensă, de 45 hectare, se naşte în inima staţiunii Rânca!
Investigatii7 septembrie 2011

Numele nemernicilor avari care au susţinut şi aprobat înfiinţarea carierei de granit trebuie trecute pe panouri imense, din trei în trei kilometri, de la Novaci la Rânca.

Tot ce e bun tre’ să dispară din această ţară. Odată cu finalizarea Transalpina, staţiunea Rânca era pe punctul de a eclata. Dar, surpriză: nişte nemernici avari, împinşi de nemernicie şi de setea necontenită de bani, şi-au dat mâna şi au aruncat în aer la propriu această minunată zonă turistică.

Praf şi pulberi, ca la Bârseşti, bombardamente, ca la poligon

La doar trei kilometri de inima staţiunii Rânca se înfiinţează o carieră de granit de patruzeci şi cinci de hectare (!!!), care va funcţiona cel puţin în următorii 49 de ani. De anul viitor, la Rânca veţi găsi praf şi pulberi, ca lângă Combinatul de Lianţi şi Azbociment de la Bârseşti, pe vremuri. Zgomote ca lângă un poligon de testare a explozibililor de mare putere. Floră şi faună protejate, distruse iremediabil pe suprafeţe imense. Drumuri găurite de zecile de mii de tone de granit cărate zilnic pe Transalpina. Multe ore pierdute, nervi şi înjurături, ca de la Bucureşti la Predeal, pe ruta Novaci – Rânca şi retur, în spatele coloanelor de truckere. Pe scurt, foarte multe motive să urcăm cât se poate de rar la Rânca. Să o uităm şi să o părăsim definitiv.

Berna îşi “completează” cele 60 de milioane de euro

Theodor Berna, fost consilier al preşedintelui Traian Băsescu, avea în 2010 o avere de 60 de milioane de euro, potrivit Forbes România. Cu toate acestea, ţine să şi-o “completeze” nenorocind iremediabil zona montană Rânca. De câţiva ani face prospecţiuni şi explorări, de câţiva ani îşi strânge avizele legale necesare, unul după altul. Citesc zilnic toată presa locală. Prima referire la această carieră am găsit-o pe 27 iulie 2011, când totul era bătut în cuie. Deja aveam mortul în casă, pe masa din sufragerie. Abia atunci s-a pus în scenă o chestie foarte siloasă. Berna şi-a pus nişte nemernici avari să simuleze o aşa-zisă dezbatere publică – şi aici nu mă refer la vreun om de presă.

Gorjul este Siberia României

Dacă despre Roşia Montană se vorbeşte de peste zece ani, deschiderea carierei de granit de la Rânca se face în cel mai mare secret. Asta pentru că în Gorj nu avem organizaţii civice, nu avem ong-uri, nu avem prefect, nu avem preşedinte de consiliu judeţean, nu avem consilieri judeţeni, nu avem primari, nu avem consilieri locali, nu avem servicii secrete, nu avem veritabili oameni de presă.
Cu excepţia primarului de la Baia de Fier, Constantin Mihuţescu, nimeni nu s-a pronunţat public împotriva carierei de granit. Toţi ceilalţi au primit bucuroşi această tumoare imensă în inima staţiunii Rânca. Să ne înţelegem: Mihuţescu e, la rându-i, un nemernic avar. Dacă mi-aş face timp de el, finalitatea ar fi una singură: DNA-ul. El s-a trezit vorbind împotrivă doar pentru că se urăşte visceral cu alt nemernic avar, Pantelimon Todea, primarul Novaciului.

Panouri cu nemernicii avari, din trei în trei kilometri

Pe lista celor care fac lobby la modul foarte silos pentru această carieră de granit se află şi un om pe care l-am admirat (necunoscându-l aproape deloc, din câte înţeleg acum), l-am respectat şi l-am susţinut public în mai multe rânduri. Nu-i spun numele pentru că l-aş onora. Propun, însă, altceva: numele tuturor nemernicilor avari care susţin înfiinţarea acestei tumori în inima staţiunii Rânca să fie trecute pe nişte panouri imense, din trei în trei kilometri, de la Novaci la Rânca, în amintirea staţiunii de odinioară.

Patronii de hoteluri şi pensiuni din Rânca, membrii de onoare ai Clubului Retardaţilor Întârziaţi

Întrucât niciunul dintre proprietarii de hoteluri şi pensiuni de la Rânca, primii afectaţi de înfiinţarea  carierei de granit, nu s-a opus până acum acestui proiect, propun să fondeze şi să se înscrie toţi în Clubul Retardaţilor Întârziaţi. Doar retardaţii întârziaţi sunt lipsiţi şi de orice urmă de spirit civic, şi de banalul instinct de apărare care ar fi trebuit să-i împingă să-şi apere afacerile.
Ce se întâmplă acum la Rânca depăşeşte limitele absurdului şi ale imposibilului, dacă ţinem cont de faptul că cele 45 de hectare pe care va fi amplasată cariera de granit fac parte dintr-o zonă naturală protejată de Uniunea Europeană prin Reţeaua Natura 2000!!!
Vom reveni.

6 COMENTARII
  • gorjanu 07.09.2011 la ora 19:57 pm
    Mai frate , le spui relativ rar , da' si cand le spui ,,,,,. Esti tare de tot Narcis . Felicitari din toata inima .Sunteti tot mai putini cei care aveti curajul sa scrieti ,, pe fata,, despre cei care stapanesc Gorjul . Il ,, stapanesc '' fiindca cei care ,, il conduc '' sunt de fapt niste slugi umile care se vand pe orice , de la strampi , cafea , tigari sau sau covrigi pana la ,,,,,bancnote .Slugi imputite nu autoritati ale statului. Ma amuz cand citesc in presa locala cum autoritatile statului sanctioneaza drastic tarabagii din piata sau babele care vand o sticla de lapte sau o legatura de patrunjel insa se fac ,,,,ca ploua cand basculantele potentatilor zilei darama drumuri , case mergand cu 100 de km la ora prin toate satele gorjului . Sau cand politistii opresc in trafic zeci de Dacii in coloana dar se inclina respectuos in urma BMW urilor tiganilor din meteor . Te apuca scarba iar eu daca nu as avea 60 de ani as emigra in Groenlanda .
  • Iulian Bocîi 07.09.2011 la ora 23:33 pm
    Întunecați de nebunie sunt cei care susțin acest proiect. Citiți aici un articol, referitor la Roșia Montană, care va dovedi cât de naivi sunt cei care au impresia că exploatarea sălbatică a resurselor aduce ceva bun. Este un dezastru mascat frumos. Dacă la Roșia Montană s-a putut forma un front care să se opună proiectului, se poate și la Rânca. Știu sigur că novăcenii nu vor asta, o vor doar câțiva avari inconștienți și încă vreo câțiva manipulați de aceștia. Nu trebuie anulată singura șansă de dezvoltare a Novaciului. Viitorul zonei este legat de Transalpina și Rânca, nu are altul.
  • Nea Costache 11.09.2011 la ora 12:41 pm
    Din pacate, media a scris prea putine despre aceste viitoare cariere iar gorjenii nu prea stiu! Din pacate, statiunea Ranca, prin deschiderea acestei cariere, va fi tot mai neatractiva pentru eventualii turisti ce ar dori sa respire un aer proaspat acolo, iar Sacelu, chiar daca acum este nu tocmai atractiva si neintesata de turisti, va fi o statiune ocolita de ei! Pacat, mare pacat!
  • Interpreți români de muzică ușoara a 12.09.2011 la ora 15:16 pm
    [...] Stropii de suflet ai Aurorei Georgescu, Teo Negura, theodora0303, Un blog… gustos!,  Vania, GorjNews, [...]
  • law 12.09.2011 la ora 17:48 pm
    bine punctat
  • Miercurea fără cuvinte -doar cu silabe 14.09.2011 la ora 13:23 pm
    [...] Stropii de suflet ai Aurorei Georgescu, Teo Negura, theodora0303, Un blog… gustos!,  Vania, GorjNews, [...]
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *