Fugarul Vranjes
Fugarul Vranjes
FotbalSport2 septembrie 2011

Pauză cu probleme pentru Pandurii

Asigurările conducerii Pandurilor că Vranjes nu va pleca, cel puţin până în iarnă, n-au fost decât simple vorbe, mijlocaşul dispărând după cele câteva zile libere date de Grigoraş jucătorilor după meciul cu Voinţa Sibiu.
Reunirea Pandurilor, după minivacanţa acordată de Grigoraş, a adus şi o absenţă surpriză, pe lângă cea a lui Ousmane Viera, care îşi anunţase antrenorul de întârziere. Mijlocaşul bosniac Stojan Vranjes, aflat în mijlocul unui scandal legat de contractul său cu Pandurii, n-a dat niciun semn de viaţă şi a lipsit nemotivat. Grigoraş s-a arătat nemulţumit de atitudinea jucătorului său şi anunţă că nu va trece cu vederea comportamentul acestuia: “Vranjes este absent nemotivat şi va suporta consecinţele. O să-i fac referat pentru a fi sancţionat conform ROI. Eu nu l-am învoit decât pe Viera. Pe Vranjes l-am găsit în tribună, l-am ajutat şi l-am băgat în teren. Acum ce face, se întoarce din nou în tribună? E şi el de vină, nu-l poate conduce impresarul. De unde ia banii? De la club. Până se dădea verdictul, trebuia să vină la antrenament. Dacă era să plece, pleca după ce primea un răspuns de la comisie”, s-a confesat Grigoraş.

Împins de impresar

La sosirea la Târgu Jiu a antrenorului Petre Grigoraş, Vranjes era în lotul lărgit al Pandurilor, dar nu jucase niciun minut pentru echipa gorjeană în primele 10 etape. Grigoraş l-a introdus pe teren, iar din retur a devenit titular indiscutabil la Pandurii, iar evoluţiile sale au fost pe măsura încrederii acordate de tehnician, bosniacul reuşind să marcheze cinci goluri. Şi în acest debut de campionat, Vranjes este printre puţinii integralişti ai Pandurilor, însă încă din presezon au început frecuşurile dintre impresarul său şi cei din conducerea echipei gorjene. La revenirea din cantonamentul din Austria, supărat că preşedintele Marin Condescu nu l-a tratat cu atenţia pe care considera că o merită, Zvonko Milojkovic a intenţionat să-şi scoată jucătorii, pe Vranjes şi Stromajer, din antrenament, însă ulterior s-a mai calmat şi jucătorii şi-au continuat pregătirea sub comanda lui Grigoraş. După meciul cu FC Braşov, meci în care Vranjes a marcat două goluri superbe, bomba a explodat. Milojkovic a anunţat că Vranjes îşi va depune memoriu la ligă pentru rezilierea contractului cu Pandurii, motivând că acesta nu a fost redactat şi în limba maternă a jucătorului. După ce Pandurii îl cedaseră şi pe Chiricheş, Grigoraş s-a gândit la un moment dat să părăsească echipa gorjeană, dacă aceasta îl va pierde şi pe Vranjes, însă a avut loc o discuţie între conducere, jucător şi antrenor şi lucrurile păreau a se fi rezolvat, după ce primiseră promisiunea că Vranjes îşi va retrage memoriul. Zilele au trecut, situaţia nu s-a rezolvat, iar cazul a ajuns pe masa celor de la Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor, iar acum se aşteaptă un verdict din partea acesteia. Deşi era normal ca jucătorul să aştepte acest verdict, antrenându-se cu Pandurii, acesta a ales să părăsească deja echipa.

Cantonament la Sibiu

Pauza din campionat, cauzată de meciurile echipei naţionale, este folosită de Grigoraş pentru un nou cantonament la Sibiu, acolo unde echipa a mai fost în două rânduri în acest an. După meciul amical de la Turceni, Pandurii vor pleca la Sibiu, acolo unde vor rămâne până pe 10 septembrie, când vor reveni la Târgu Jiu pentru meciul de campionat cu Dacia Mioveni. În perioada pe care echipa o va petrece la Sibiu, Pandurii va mai juca un meci amical, pe 6 septembrie, contra echipei de liga a III-a, FC Cisnădie.

Patru internaţionali

Pandurii are, în această perioadă, un contingent de patru jucători convocaţi la loturile naţionale de tineret şi seniori. Victor Piţurcă l-a convocat la naţionala mare pe fundaşul central Vlad Chiricheş, care are o şansă mare de a debuta într-un meci oficial, datorită marilor probleme pe care ceilalţi fundaşi aflaţi în atenţia selecţionerului au probleme medicale.
Emil Săndoi a ales nu mai puţin de trei jucători de la Pandurii pentru meciurile cu Kazakhstan şi Letonia, contând pentru preliminariile Campionatului European de tineret, aceştia fiind David Lazar, Ionuţ Rada şi Ciprian Brata, selecţionerul naţionalei under 21 declarând că şi Marian Pleaşcă s-ar fi aflat pe lista sa, dacă nu ar fi avut problemele medicale care l-au împiedicat să joace şi pentru Pandurii în acest sezon de Liga I.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *