Angela şi Gheorghe Orzan, cercetaţi de DNA
Angela şi Gheorghe Orzan, cercetaţi de DNA
Investigatii4 august 2011

Constantin Bălă, comandantul derbedeu al Penitenciarului Târgu Jiu, încearcă muşamalizarea scandalului prin obstrucţionarea accesului la informaţii de interes public

În urma dezvăluirilor făcute la „Panoul de onoare”, emisiunea pe care o realizez la GORJ TV, Gheorghe Orzan, vicepreşedinte al PNL Gorj, consilier judeţean şi patron al S.C. TDS ORSTA PROD S.R.L. – firmă ce furnizează echipamente şi servicii IT, şi soţia sa, Angela Orzan, coordonator al compartimentului IT de la Penitenciarul Târgu Jiu, au ajuns în atenţia DNA. Motivul e uşor de intuit: majoritatea achiziţiilor publice de resort au fost realizate de Angela Orzan prin firma soţului, Gheorghe Orzan, la preţuri supraevaluate, să mănâncă şi gura lor. Pe lângă DNA, de conflictul de interese evident în care se află de ani buni Angela Orzan se interesează, în ultimul timp, şi Agenţia Naţională pentru Integritate.

Derbedeul Bălă dă răspunsuri golăneşti

Deşi achiziţiile publice efectuate de toate instituţiile de stat sunt de interes public şi nu pot fi secretizate sub niciun motiv, în ciuda solicitărilor noastre repetate de a ni se comunica ce şi la ce preţuri a cumpărat, pe bani publici, în ultimii ani Angela Orzan de la soţul ei, Gheorghe Orzan, comandantul Penitenciarului Târgu Jiu, Constantin Bălă, refuză să le facă publice. Într-un prim răspuns, datat 9 iunie 2011, Bălă recunoaşte că “activitatea compartimentului IT din Penitenciarul Târgu Jiu este coordonată de doamna comisar şef de penitenciare Angela Orzan”, că “componentele sistemului video au fost achiziţionate de la firma S.C. TDS ORSTA PROD S.R.L. în sumă totală de 24.066,91 lei” şi că s-au mai făcut şi alte achiziţii, “de la mai multe societăţi comerciale”, printre care, fireşte, S.C. TDS ORSTA PROD S.R.L.. La solicitarea noastră de a ne comunica valoarea plăţilor făcute în ultimii trei ani de Penitenciarul Târgu Jiu către S.C. TDS ORSTA PROD S.R.L., Bălă a dat un răspuns golănesc: “nu aţi precizat firma pentru care solicitaţi situaţia plăţilor pentru ultimii trei ani”.

Onoarea lui Orzan, la reparat, la DNA

Am revenit cu o nouă solicitare de informaţii publice, cerând să ni se comunice suma totală a plăţilor făcute de Penitenciarul Târgu Jiu către S.C. TDS ORSTA PROD S.R.L. în ultimii cinci ani şi să ni se pună la dispoziţie copii ale tuturor facturilor aferente plăţilor respective. De această dată, Bălă a avut nevoie de zece zile ca să dea un nou răspuns descalificant: “ne aflăm în imposibilitatea comunicării datelor solicitate, deoarece documentele la care faceţi referire au fost predate Direcţiei Naţionale Anticorupţie Gorj”. Motivul invocat este de-a dreptul pueril, întrucât fiecare factură propriu-zisă are un corespondent electronic, prezent în baza de date a Penitenciarului Târgu Jiu. Este limpede că procurorii DNA, sensibilizaţi de dezvăluirile făcute la emisiunea “Panoul de onoare”, de la GORJ  TV, nu au ridicat şi baza electronică de date a Penitenciarului Târgu Jiu. Comandantul Constantin Bălă dovedeşte apucături de derbedeu în momentul în care nu consimte să fie făcut public cel puţin totalul facturilor plătite în ultimii cinci ani firmei lui Gheorghe Orzan. Despre motivele care îl determină pe Bălă să se creadă şi să se poarte stăpân pe o plantaţie cu sclavi, deasupra tuturor legilor, vom detalia începând cu numărul viitor al GORJNEWS.

Orzan, promotor al curvăsăriei politice

Deşi obişnuieşte să pozeze într-un tip mai vertical decât Coloana Infinită, Gheorghe Orzan este, în realitate, un promotor al curvăsăriei politice, care l-a înşelat pe Dan Ilie Morega cu Radu Angheloiu, pe Radu Angheloiu cu Dian Popescu şi care se pregăteşte intens să-l încornoreze şi pe Dian Popescu cu următorul potenţial preşedinte al PNL Gorj. Dacă aş scrie că Orzan este genul de corcitură, jumate om politic, jumate om de afaceri, aş greşi. Nu-l pot numi om politic şi nici om de administraţie, pentru că nu îmi amintesc nicio iniţiativă de interes public a sa. Nu-l pot numi om de afaceri pentru că oamenii de afaceri au un cod nescris care-i opreşte de la a-şi expune soţiile unor conflicte de interese atât de grave, sacrificându-le pe altarul avariţiei şi ariviţiei personale. Orzan e doar un ins trist, fericit că din poziţia de consilier judeţean şi vicepreşedinte la PNL Gorj poate să dea iama în banii publici, să furnizeze echipamente şi service la instituţii publice şi, în primul rând, la primării liberale, şi să nu-l verifice nimeni, niciodată.
Dacă Orzan nu ar fi exact cum l-am descris adineauri, ar fi făcut, deja, publice contractele sale cu Penitenciarul Târgu Jiu şi primăriile liberale sau, cel puţin, din miliardele încasate ar fi catadicsit să ofere o bursă de câteva milioane unui elev sărac, pasionat de informatică.

Angela Orzan, prinsă cu declaraţia de interese neupdatată

Ajunsă în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate, Angela Orzan trebuie acum să îşi updateze declaraţia de interese. Este limpede pentru toată lumea: dânsa reprezintă interesele financiare ale firmei soţului la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Să le fie de bine, deşi…

20 COMENTARII
  • pestisanu 04.08.2011 la ora 8:05 am
    Dianeee, ce-ai facut cu alea trei miliarde luate de la Pavel sa faci stadion la Pestisani? Sau ti-ai dat, cumva, intalnire la DNA cu dom' Gigi?
  • Narcis DAJU 04.08.2011 la ora 8:10 am
    @) pestisanu Nu, Dian Popescu vrea sa faca stadionul de la Pestisani fix dupa modelul darapanaturii de la Scoarta, dar nu mai gaseste proiectul original si nu stie nici daca are voie sa se inspire dupa Naţional Arena. :)
  • veveve 04.08.2011 la ora 9:54 am
    nu-i mai cainati, ca vine puternic din urma basinosu de saftoiu si le repara imaginea, uite-asa: pr-pr-pr, pr-pr-prrrr
  • gheorghe orzan 04.08.2011 la ora 12:13 pm
    Domnul Narcis,daca ai nevoie de informatii le poti obtine de la mine asa cum ti-am spus,dar te rog frumos sa nu ma jicnesti.Nu ma sperii nici cu A.N.I,nici cu DNA.Se va dovedi ca am respectat legea si ca nu este vorba de preturi supraevaluate.Vad ca in loc sa ma invitati la emisiune continuati seria dezvaluirilor senzationale,asa cum le numiti dumneavoastra
  • Narcis DAJU 04.08.2011 la ora 12:27 pm
    @) gheorghe orzan 1. chiar şi cu tastatura, se scrie şi se pronunţă româneşte "a jigni", nu "a jicni" 2. niciodată nu mi-aş permite să "jicnesc" o persoană cu altitudinea dumneavoastră morală 3. eu nu vă sperii cu DNA-ul, aşa a răspuns comandantul penitenciarului, că toate facturile din ultimii cinci ani sunt la DNA 4. sifonarii din penitenciar susţin că ANI s-a adresat institutiei solicitand tot felul de detalii legate de sotia dumneavoastra si raporturile comerciale (nefiresti) pe care le intretine cu S.C. T.D.S. ORSTA PROD S.R.L. 5. eu nu stiu sa fac emisiuni platite, de aceea la PANOUL DE ONOARE veti ajunge doar atunci cand veti face publice toate contractele si facturile aferente cu penitenciarul Targu Jiu si cu primariile liberale din Gorj. deci, incercati la colegi si colege, sunt milosi si de vanzare 6. seria dezvalurilor e la faza episodului pilot si are multe sezoane .
  • liberal 04.08.2011 la ora 12:35 pm
    mai sus nu a scris gheorghe orzan, n-are cum, el stie limba romana la perfectie, si scris, si vorbit, plus ca acum e ocupat, tocmai incheie inca un contract cu un primar liberal
  • gheorghe orzan 04.08.2011 la ora 13:01 pm
    Liberale,a gresi e omeneste,limba romana n-o stie nimeni la perfectie.
  • Madalin 04.08.2011 la ora 15:26 pm
    Domnu' Orzan care esti...pe persoana juridica de data asta. Se scrie JIGNESTI si nu JICNESTI. Dar voi ne conduceti. MAFIOTILOR
  • Madalin 04.08.2011 la ora 15:29 pm
    Pai nu o stie ca le dati 800 lei la profesori. Nu-i normal !?!
  • GABI 05.08.2011 la ora 15:05 pm
    Orzan,inca un "corifeu" gorjean in lunga lista a personalitatilor din Gorj: Mischie,Morega,Mantog,Huidu,Rabu,Calinoiu,Surupaceanu,etc.Inca un smecher care isi umple buzunarele prin modalitati incorecte. Cu toti au platit sau vor plati un pret pentru golaniile pe care le fac.Orzan si altii isi spun oameni de afaceri.Afaceri inseamna sa muncesti, sa fii creativ ,nu sa vinzi la suprapret catre unitati(de stat) unde decizia apartine unor rude care sunt pe posturi de conducere. Apoi incerci sa fi si om politic adica sa reprezinti comunitatea si sa lucrezi pentru concetateni.As rade..... daca nu mi-ar veni sa plang!
  • Mihai 05.08.2011 la ora 16:59 pm
    CA TOT VINE VORBA DE SCANDAL SI DNA !! http://www.exploziv-news.ro/categoryblog/section-blog/151-abc/889-clanurile-de-mafioti-din-jandarmeria-romana-i-azi-col-v-tilvescu-ruda-mimozei-de-la-tvr2-iulia-tilvescu-amanta-sefului-bsij-zoltan-balint-recunoaste-singur-ca-e-dirijorul-infractiunilor-in-igjr-draga-dna-si-stimat-parchet-militar-mobilizarea.html E N J O Y !!!!
  • Karlin 07.08.2011 la ora 12:12 pm
    Domnule orzan, daca esti roman nu inseamna ca trebuie sa sti la perfectie limba romana. Dl orzan, ne jicniti !
  • dian diafan 08.08.2011 la ora 14:09 pm
    In spatele acestor achizitii cu incredintare directa pe axa Orzan se afla Popescu Ion direcor la logistica si Statie Carmen de la biroul achizitii ,foarte strins legati de Simescu Eugen fost director la puscarie.Popescu I
  • gheorghe orzan 08.08.2011 la ora 15:01 pm
    Mai curiosilor daca sunteti asa de curajosi de ce va ascundeti si nu va dati adevaratele nume.Nu de alta dar sa-si cunoasca gorjenii ,,justitiarii".Va spun eu:pentru ca nu sunteti barbati si mai mult ca sigur ca cititorii care ma cunosc vad cu usurinta ca sunteti niste biete slugi platite sau nu si puse sa arunce cu noroi si sa insulte.Cel mai simplu ar fi sa va documentati inainte de a scrie asemenea ineptii pe hirtie.V-ati gindit ce s-ar intimpla daca si dumneavoastra ati fi pusi in situatia mea?Eu imi voi demonstra nevinovatia daca va fi cazul si atunci cei care m-au acuzat pe nedrept n-ar trebui sa raspunda?
  • Narcis DAJU 08.08.2011 la ora 17:24 pm
    @) gheorghe orzan 1.Oamenii trebuie sa fie "curiosi", asa cum spuneti, in legatura cu modul in care sunt cheltuiti banii publici. Constat ca, desi ati promis public in mod repetat, refuzati sa faceti publice contractele de achizitii semnate in ultimii cinci ani de firma dumneavoastra cu primariile conduse de primari liberali si cu penitenciarul Targu Jiu. 2. E curios ca tocmai dumneavoastra vorbiti despre barbati si barbatie. Aveti multe in comun cu Ceausescu. Pentru el, slugile legau caprioarele de copaci, iar el, Ceausescu, intaiul barbat al tarii, le impusca cu mitraliera, pe foc automat, de la o jumatate de metru distanta, sa fie sigur de reusita. Cei mai incapabili dintre oamenii de afaceri fac afaceri cu statul. Printre acesti incapabili, exista unii si incapabili, si hidosi, care fac afaceri cu propriile sotii. Din categoria aia, a oamenilor de afaceri incapabili si hidosi faceti parte dumneavoastra, domnule Gheorghe Orzan. Am demonstrat public de ce. 3. Astept si eu, si miile de cititori ai GORJNEWS, contractele si facturile promise. Pana atunci, schelalaiti la alta poarta.
  • terchea berchea 08.08.2011 la ora 23:09 pm
    Domnule Orzan, adevărații bărbați sunt cei care v-au încredințat achizițiile la primării și la pușcărie.
  • gorjanu 09.08.2011 la ora 7:34 am
    Mare barbat este acest Orzan , pitit pe sub fuste primarilor PeNaListi din judet. Daca ar fi barbat ar face bani din vanzarea calculatoarelor , pe mesele din piata spre exemplu . Daca ar fi competitiv calculatoarele lui sar vinde ca painea calda . Dar ,,,,nuuuuuu, el le vinde numai cu parandarat , vorba lui Badea , la suprapret , numai la cumparatori ,,,,,de la stat . Unde nu conteaza pretul ci doar ,,,spaga. Sunt curios cati cumparatori ,,,pe persoana fizica , are Orzan . Ca de la stat , stim . Toti primarii PeNaListi .
  • EU 18.08.2011 la ora 20:16 pm
    Domnul Daju, sunteti in concediu? Asteptam continuarea pe care ati promis ca ve-ti avea.
  • Narcis DAJU 18.08.2011 la ora 22:21 pm
    @) EU Nu sunt in concediu, dar m-am impacat cu Orzan si cu toti ceilalti :) P.S. Nu schimbati canalul, urmeaza un nou sezon de investigatii si dezvaluiri.
  • Alexandru 23.08.2011 la ora 0:06 am
    Domnul Daju nu este in concediu pentru ca joi 18 august 2011 a realizat o emisiune TV de nota 10. V-am urmarit cu atentie, domnule Daju, am vazut cat de iritat ati fost la un moment dat, la cata nesimtire ati raspuns cu bun simt, la cat tupeu de maidan ati raspuns cu " Va rog frumos...". Sunteti singurul jurnalist capabil si curajos din Gorj si care cu siguranta poate sa desputeasca aceasta institutie (Politia Locala Targu Jiu), institutie unde domneste faradelegea, prostia si haosul si unde cativa de acolo in frunte desigur cu al lor comandant suprem, se cred Dumnezei si cred cu toata fiinta prostiei lor ca nimeni niciodata nu ai va putea clinti de pe scaunele lor de inbuibati. Acea institutie este condusa dupa bunul plac si dupa cateva principii de maidan precum: Cine nu este cu noi este impotriva noastra, Cine nu este cu noi trebuie sa plece, Cine indrazneste sa-si strige necazul si sa-si ceara ceea ce i se cuvine de drept, este aspru pedepsit, Pentru noi totul, pentru restul nimic,.....Daca in acest caz veti continua cu demersurile dumneavoastra jurnalistice in aceeasi maniera, vor fi surprize de tot felul si cred eu aproximativ imediate. Sper sa confirmati in continuare calitatea actiunilor dumneavoastra de pana in prezent si astept cu interes ca in acest caz sa insistati, pentru ca este o treaba foarte serioasa, motivata si este urmarita cu foarte mare inters de cei ce va apreciaza si nu numai de acestia. FELICITARI!
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *