De peste şase ani, la parterul unui bloc din zona Gârdu a municipiului Târgu Jiu funcţionează ilegal un complex comercial improvizat, tolerat de toate autorităţile statului. Două apartamente de la parter au devenit cârciumă, sifonărie şi buticuri, transformând într-un coşmar viaţa locatarilor blocului. Deşi, scriptic, activităţile comerciale din zonă nu au fost niciodată autorizate, în cei peste şase ani de funcţionare niciuna dintre instituţiile de stat obligate să aplice măsurile legale nu şi-a făcut datoria la modul real, până la capăt. Colac peste pupăză, recent, Burci Daniel, „creierul” afacerii, s-a înscris într-o asociaţie care, declarativ, luptă împotriva corupţiei, abuzurilor şi nedreptăţilor din România. Aşa se şi numeşte: Liga Împotriva Corupţiei Nedreptăţilor şi Abuzurilor din România (LICNAR). Până azi nu am văzut niciun mare corupt şi nicio faptă de corupţie demascate public de acest ONG. Ştim, însă, multe persoane care se plâng la poliţie şi la parchete că au fost înşelaţi, că li s-au luat bani pentru a fi “asistaţi juridic” şi nu au primit nimic în schimb. Întrucât liderii LICNAR se cred deasupra legii, au preluat activităţile comerciale ilegale de la noul membru şi şi-au pus firma pe frontispiciul magazinului. Niciunde nu se poate vedea – pentru că nu există – autorizaţia de funcţionare. Oricum, dacă mai aveaţi vreun dubiu că la mijloc nu e decât o şmecherie penală ieftină, vă spunem că deja LICNAR l-a împuternicit, la rându-i, pe proaspătul său membru să se ocupe de activităţile comerciale. Adică i-a întors ce-i aparţinea, dar cu antetul sclipicios al LICNAR, generator de imunitate în faţa legii şi a autorităţilor.
Primăria Târgu Jiu, Garda Financiară, Direcţia de Sănătate Publică Gorj, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Poliţia Locală Târgu Jiu, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu sunt instituţiile care şi-au bătut joc în ultimul hal de interesele, drepturile şi libertăţile cetăţenilor afectaţi de activităţile comerciale ilegale ce ar fi trebuit stopate din faşă.
În 2002, Primăria Târgu Jiu a aprobat concesionarea către Burci Daniel a trei suprafeţe de teren limitrofe blocului. Acesta nu a respectat destinaţia contractuală a terenurilor respective. Mai mult, recent a cedat către LICNAR, aşa cum arătam anterior, spaţiile comerciale ridicate ilegal pe terenul concesionat. Deşi sunt întrunite multiple condiţii de anulare a concesiunilor, Primăria Târgu Jiu nu mişcă niciun deget. În 2002, din partea Primăriei a semnat procesul-verbal de predare-primire a terenurilor concesionate ing. Vişan Ion, pe atunci angajat al Serviciului Patrimoniu. În 2005, Burci contestă la Judecătoria Târgu Jiu o amendă de 20 milioane lei vechi şi decizia de desfiinţare a construcţiilor neautorizate, emise de Primăria Târgu Jiu. În acel dosar, acelaşi angajat al Primăriei, ing. Vişan Ion, apare ca expert şi autor al unui raport de expertiză favorabil lui Burci (!!!), în baza căruia autoritatea locală pierde procesul! Cine a fost judecătorul atât de “inspirat” încât să numească un expert ce ar fi trebuit să se autorecuze? Ivănişi Dorina. Deşi nu s-a plătit niciun fel de amendă şi nu au fost demolate construcţiile ilegale, Primăria Târgu Jiu încă mai trimite, în 2011, adrese locatarilor blocului, în care se împăunează că l-a amendat pe Burci în 2004. O altă amendă, de 10 milioane lei vechi, şi o nouă decizie de demolare, emise în 2010, au fost atacate şi ele în instanţă de Burci, următorul termen de judecată fiind programat în septembrie 2011. Cum juriştii Primăriei sunt perfect antrenaţi să piardă orice proces, e lesne de anticipat soluţia şi în acest dosar. Deşi au demolat peste noapte alte spaţii comerciale a căror situaţie juridică era confuză, nu profund ilegală ca cea a lui Burci, reprezentanţii Primăriei susţin că pe acestea le vor demola doar dacă instanţa de judecată va încuviinţa acest lucru. Adică, niciodată.
După ce a fost informată de locatari că în apartamentul lui Burci funcţionează ilegal LICNAR, Primăria le-a răspuns în scris că “în vederea funcţionării ong-urilor, nu e necesar niciun aviz sau autorizaţie de funcţionare emis de către instituţia noastră”. Adică, din nou, batjocură la adresa cetăţenilor, pentru că la o altă adresă, aparent fără legătură cu prima, cu alt expeditor, tot primarul Florin Cârciumaru răspunde conform interesului care poartă fesul: “în cazul menţionat de dumneavoastră este necesară obţinerea unui certificat de urbanism pentru schimbarea de destinaţie.”
Deşi activităţile comerciale s-au derulat şi continuă a se derula neîntrerupt, “inspectorii” Primăriei au altă părere: “La faţa locului s-a deplasat periodic o comisie şi nu s-a constatat desfăşurarea de activităţi comerciale. Astfel, nu se confirmă că spaţiul în cauză ar avea destinaţia de spaţiu comercial.” Mă rog, poate ni se pare, nouă, celorlalţi. Poate avem vedenii.
La fel, nici Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, nici Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor nu a găsit magazinele deschise. În mod cert, pe Burci l-a costat foarte mult ca aceste instituţii să nu descopere nimic.
La Direcţia de Sănătate Publică Gorj ori se lucrează pe brânci, ori e plin de incompetenţi, din moment ce directorul Marius Boeriu răspunde locatarilor că “până în prezent nu s-au putut verifica toate documentele emise privind desfăşurarea activităţilor comerciale de către d-nul Burci Daniel. Câteva luni mai târziu, DSP a emis trei decizii de suspendare a activităţii, ultima la 16 martie 2010. Burci nu a ţinut cont de niciuna. Garda Financiară, instituţia care trebuia să verifice dacă omul de afaceri respectă deciziile DSP, n-a găsit nici ea vreun spaţiu comercial la faţa locului. Mai rău ca în Dosarele X! Ale dracu spaţii, ba apar, ba dispar, în funcţie de cât e de mare şpaga. Specialişti în bătaie de joc, întrebaţi de cetăţeni ce măsuri legale au adoptat, comisarii de la conducerea Gărzii Financiare Gorj răspund aşa: “s-au aplicat sancţiuni şi s-au dispus măsuri conform competenţelor legale pe care le are Garda Financiară”. Adică s-a luat şpagă şi atât.
Pe lângă DSP, au mai emis decizii de suspendare a activităţilor comerciale cu pricina DSVSA, la 01 februarie 2010, şi Poliţia Locală Târgu Jiu, la 23 iunie 2011. Destul de neconvingător şi de lipsit de autoritate, domnul colonel (r.) Ion Tudor, din moment ce Burci a redeschis prăvăliile imediat după ce au plecat organele de control… Bine, dacă e să-l credem pe primarul Cârciumaru, toate ilegalităţile identificate au dus la “oprirea activităţii pe o perioadă nedeterminată”. Cum am reuşit atunci, noi, cei de la GORJNEWS, să facem cumpărături acum două zile, şi să luăm şi bon fiscal emis de LICNAR, rămâne, în aceste condiţii, o mare enigmă.
De la IPJ Gorj aflăm că abia în 2009, după patru ani de funcţionare ilegală, ofiţerii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au aplicat o amendă anemică, de 1500 lei, contestată, desigur, şi anulată în instanţă. Atât, adică zero barat pe toată linia, poliţişti cu numele.
Procurorul Cristian Cârstea, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, prin rezoluţia de neîncepere a urmăriri penale date în cazul lui Burci, s-a erijat nu în procuror, ci în avocat al omului de afaceri şi tăinuitor al infracţiunilor de fals şi uz de fals existente în dosar. Zice aşa domnul procuror – tăinuitor: “referitor la semnarea în fals a vecinilor (…), prin care aceştia îşi dădeau acordul ca Burci Daniel să-şi deschidă un spaţiu comercial (…) se constată că a intervenit prescripţia răspunderii penale, deoarece acest înscris a fost în cursul anilor 2002 – 2003 şi nu a fost folosit niciodată până în prezent”. În realitate, dacă ar fi făcut minime săpături, procurorul Cârstea ar fi constatat că acel înscris falsificat a fost folosit recent de Burci, în instanţă, pentru a obţine anularea deciziei Primăriei de demolare a spaţiilor comerciale ilegale.
Cât despre implicarea ca paravan a LICNAR, o organizaţie care mimează lupta împotriva corupţiei şi a corupţilor, Ordonanţa nr. 26 / 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii spune clar: dacă desfăşoară activităţi comerciale fără autorizările legale, ONG-ul respectiv va fi dizolvat pe cale judecătorească.
Ar fi de dorit ca, măcar pentru câteva momente, conducătorii corupţi ai instituţiilor publice din Gorj să se pună în locul omului simplu, batjocorit la nesfârşit şi lezat în cele mai elementare drepturi şi libertăţi ale sale. După ce ai trăit şase ani cu o sifonărie ilegală ce produce un zgomot infernal chiar sub apartamentul în care locuieşti şi toate instituţiile s-au întrecut în a muşamaliza aceste nereguli, nu îţi mai rămâne nicio speranţă şi nimic de făcut.
Într-o ediţie viitoare vom demonstra cine sunt liderii LICNAR şi ce fac ei cu adevărat pentru oamenii de rând din Gorj.