Şir incredibil de sinucideri trase la indigo. Mai mulţi tineri gorjeni şi-au prins în spate rucsacurile pline cu pietre şi şi-au căutat alinarea pe fundul Jiului. De ce acolo? Pentru că ei nu mai încăpeau în lumea asta, nu mai aveau niciun loc al lor nicăieri, erau goniţi de peste tot, inclusiv din ei înşişi, nimeni nu avea timp pentru ei, nimeni nu le începea niciun drum.

Cu profesori sictiriţi de ei înşişi şi propria meserie, părinţi săraci şi alcoolici care, când muncesc, o fac doar pentru a-şi finanţa viciile, colegi şi amici fără substanţă şi fără busolă, sătui să se izbească de ziduri şi de uşi închise, acei tineri s-au trezit magnetizaţi de lumea de dincolo, au găsit în moarte o rezolvare definitivă şi imediată a lipsei lumii lor, şi au ales cel mai rapid şi scurt drum către ea.

Dacă stăm să analizăm lucid şi responsabil contextul în care trăiesc adolescenţii în România de azi o să realizăm că numărul celor care se sinucid este extrem de mic, devreme ce tinerii sunt împinşi să facă asta şi li se oferă toate condiţiile. Majoritatea aleg să moară ca părinţii lor. Se bagă sclavi pentru a-şi întreţine viciile şi, în puţinele momente de trezie, îşi urăsc foarte meticulos propriile vieţi.
N-am auzit niciunul dintre pretinşii psihologi din Gorj subliniind că astăzi tinerii sunt alungaţi de peste tot şi agresaţi peste tot. În primul rând, tinerii sunt torturaţi de ziua de mâine. Pentru ei statul român nu are niciun proiect, niciun plan, niciun loc liber. Ei nu se pot imagina peste o zi. Unde vor munci? Între care patru pereţi îşi vor întemeia o familie şi vor da naştere copiilor lor? Puţinele oaze din Siberia autohtonă sunt destinate exclusiv tinerilor cu pedigree, majoritatea absolvenţi de universităţi dintre cele mai obscure. Spre deosebire de copiii românilor simpli, ei nu s-ar putea îneca niciodată în Jiu. Au capetele goale şi ar pluti.
Deşi am fost setaţi să blamăm tranziţia drept cauză a tuturor relelor, dacă ne vom uita la ţările din jur, aflate în post-tranziţie deja, vom înţelege că majoritatea nenorocirilor ce au copleşit România au drept cauză unică această clasă politică parazită, profund antinaţională. Săptămâna trecută, derbedeii care se pretind oameni politici au reuşit până şi performanţa de a compromite ideea de grevă a foamei, ca formă extremă de protest la care recurgi în numele unor principii şi valori de netăgăduit. La Târgu Jiu, politicienii locali fac greva foamei între micul dejun şi cină, cum foarte inspirat titra un cotidian local.
Toţi, dar absolut toţi oamenii simpli ai acestui judeţ ar fi mult mai câştigaţi dacă politicienii ar fi cei care s-ar arunca în Jiu. În mod cert, absolut nimeni nu ar sări să-i scoată. Cel mai probabil, ar face un lanţ viu în jurul râului, să se asigure că nu vor mai ieşi niciodată de acolo.