Teodora Ciobanu, directorul executiv al Direcției Publice de Protecție Socială Tg Jiu și director interimar al Centrului Municipal de Cultură “Constantin Brâncuși”, riscă închisoarea de până la doi ani pentru fals în declarații. Deși a înșelat patroni, șefi de direcții din Primăria Tg Jiu, chiar și persoane cu handicap de la care a “împrumutat” miliarde de lei vechi uitând să-I mai restituie, în declarația de avere depusă la Agenția Națională de Integritate în 2011 Ciobanu a menționat doar două împrumuturi, angajate la BCR și BANCPOST.
În realitate, Ciobanu a semnat cu mânuța ei tot felul de înscrisuri, încheiate cu creditori – persoane fizice, care certifică faptul că s-a împrumutat miliarde de lei vechi. Aceste credite erau active în iunie 2011, când a completat ultima declarație de avere. Dovada? În prezent, Ciobanu are în derulare nenumărate procese la Judecătoria Tg Jiu, cu creditorii săi și tot felul de executori judecătorești.
Invocând că dosarele respective privesc exclusiv viața privată a Teodorei Ciobanu, conducerea Judecătoriei Târgu Jiu a refuzat să ne permită consultarea lor. Se ignoră faptul că Ciobanu este persoană publică, ordonator de credite la două instituții publice, cu zeci de miliarde – bani publici, pe mână, că a înșelat multe persoane și că este de interes public cuantumul real al datoriilor acestei țepare de carieră. Ascunzând toate aceste lucruri, așa cum face conducerea Judecătoriei Târgu Jiu, tot mai mulți naivi vor cădea în plasa lui Ciobanu.
În contextul acestui comportament discreționar și abuziv, Ziarul de Investigații GORJNEWS are deja două litigii pe rolul Tribunalului Gorj, cu președinta Judecătoriei Tg – Jiu, Anișoara Bucică. Dacă cineva se așteaptă că dosarele respective, și altele – prietenii nostrii le știu foarte bine, nu vor beneficia de mediatizarea necesară acolo unde contează, se înșeală. Până una – alta, instituțiile statului de drept din Gorj sunt din ce în ce mai ostile jurnalismului de investigații. Asta în condițiile în care ar trebui să avem un obiectiv comun: interesul public. Este motivul pentru care am înființat GRUPUL DE ACȚIUNE ÎN INTERES PUBLIC, o organizație nonguvernamentală ce se va afilia la structuri similare din țară și străinătate și care va aborda mai “cu metodă” dezastrul instituțional de la nivelul județului Gorj.
Legea ANI spune clar: “fapta persoanelor care, cu intenție, depun declarații de avere sau declarații de interese care nu corespund adevărului constituie infracțiunea de fals în declarații și se potrivește potrivit Codului Penal. “, adică cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Lungu Constantin, om de afaceri cu lucrări de sute de miliarde lei vechi pe raza municipiului Târgu Jiu, a împrumutat-o în 2008 cu 1 miliard 260 milioane lei vechi. I s-a încuviințat executarea silită, dar încă se judecă pentru a-și recupera banii, deoarece inginera în înșelătorii a divorțat pentru a nu-i fi luată casa! Dezvăluirea a fost făcută de Gorj Domino anul trecut. Ca fapt divers, potrivit portalului instanțelor de judecată, la 30 mai a.c. Teodora Ciobanu și fostul soț, Aurel Ciobanu vor fi supuși probei interogatoriului la Judecătoria Tg Jiu, în litigiul cu Lungu Constantin. Dacă ni s-a interzis accesul la dosarul cauzei, ni se va interzice și prezența în sala de judecată?
Carmen Tătaru, director executiv adjunct la Direcția Publică de Patrimoniu Tg Jiu, a făcut în 2007 un credit bancar de 250 milioane lei vechi, i-a dat banii Teodorei Ciobanu și nu i-a mai văzut înapoi. S-a adresat Judecătoriei Tg Jiu, fără nicio finalitate, însă.
Mircea Andrei, inspector în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială și Protecția Copilului, care suferă şi de un handicap sever, a făcut credit bancar de câteva sute de milioane lei vechi, pe zece ani, i-a dat banii Teodorei Ciobanu și aceasta a uitat să-și achite măcar ratele lunare către bancă, așa cum dovedea cotidianul GORJ EXCLUSIV în noiembrie 2011.
Deaconescu Victoria a împrumutat-o cu 463 milioane lei vechi, încă din 2008. Nu și-a primit banii, și Judecătoria Târgu Jiu a încuviințat anul trecut executarea silită a Teodorei Ciobanu.
RALFI IFN, TBI CREDIT IFN și Volksbank sunt instituțiile bancare ce s-au îndreptat în justiție împotriva Teodorei Ciobanu, pentru recuperarea creditelor neachitate. Un litigiu similar a avut dubla –directoare de la Primăria Tg Jiu și cu S.C. INIDAN S.R.L.
Ce mai caută țepara asta la conducerea a două direcții ale Primăriei Tg Jiu? E întrebarea pe care și-o pune orice om sănătos la cap. Sperăm să ajungă și pe lista de urgențe a primarului Florin Cârciumaru.
Teodora Ciobanu este funcționar public. Potrivit Legii 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, are obligația “să se abțină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcționarilor publici”. Aceeași lege spune că “încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici a normelor de conduită civică constituie abatere disciplinară si atrage răspunderea disciplinară a acestora.” A fost băgată Ciobanu în comisia de disciplină a Primăriei Tg Jiu? Nu. Va fi? Vom afla și vă vom da de știre.