Și-au tras atacant georgian
Și-au tras atacant georgian
Fotbal23 noiembrie 2012

Georgianul Giorgi Alaverdashvili a reușit să-I convingă pe oficialii Pandurilor să-I ofere un termen de șase luni în care să demonstreze că are față pentru a evolua pentru gruparea târgujiană.

Sosit în probe la Pandurii la recomandarea și rugămintea unui prieten al lui Petre Grigoraș, Alaverdashvili a semnat un contract cu clubul târgujian până la finele acestei stagiuni. Oficialii Pandurilor dau asigurări că este vorba de un contract simbolic, mai mult de probă, atacantul georgian urmând a pune mâna pe un contract serios doar în cazul în care în cele șase luni pe care le are la dispoziție va arăta că merită acest lucru: “Fotbalistul georgian a semnat un contract pe o durată de șase luni, cu opţiune de prelungire pentru încă doi ani. El a stat o săptămână în probe la noi, la Târgu Jiu şi iniţial intenţionam împreună cu staff-ul tehnic să vină cu Pandurii în stagiul de pregătire de iarnă pentru a ne pronunţa după aceea. Totuşi, nu am urmat această opţiune, aşa că i-am propus un contract simbolic, cu opţiune de prelungire, dacă jucătorul va confirma până în vară. A înclinat foarte mult balanţa faptul că el a venit aici din postura jucătorului liber de contract”, a dezvăluit Eugen Pârvulescu, preşedintele executiv al Pandurilor.

Alaverdashvili vine din campionatul Lituaniei, acolo unde a jucat în acest sezon pentru Banga în 15 partide, atacantul de 24 de ani reușind să marcheze de 11 ori.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *