Târgu Jiul sălbatic. ”Primarul”, secretarul și șeful Poliției Locale riscă PUȘCĂRIA pentru Buleac
Târgu Jiul sălbatic. ”Primarul”, secretarul și șeful Poliției Locale riscă PUȘCĂRIA pentru Buleac
De cititInvestigatiiUltra - Scurte14 februarie 2017


Această anchetă de presă dovedește cum a ajuns o mână de inși să creadă că Târgu Jiul e orașul lor, că le este permis orice, că ei nu trebuie să respecte nicio lege, că ei au voie să batjocorească omul de rând și să-și favorizeze și să-și protejeze clica de afaceriști ce gravitează în jurul bugetului local, ca muștele pe rahat. Acești inși au ajuns să ordone structurilor publice din subordine să nu aplice legile în vigoare, nici măcar atunci când abaterile sunt evidente, pentru a favoriza anumiți afaceriști. Ei sunt cu atât mai abuzivi când e vorba să le facă pe plac unor moguli de presă locală, ca Daniel Buleac, care i-au obișnuit cu tone de articole și emisiuni elogioase. Mai mult, își permit să dea hotărâri de Consiliu Local vădit ilegale, și să mintă sub semnătură că alte hotărâri nu există, deși există și sunt în vigoare. În paralel, alți afaceriști care nu fac parte din grupurile lor de interese economico-financiare sunt hărțuiți non-stop. Aveți mai jos doar o mică parte din sinistrul tablou al Târgu Jiului sălbatic.
Viceprimarul cu atribuții de primar Aurel Popescu, secretarul Grigore Jianu (fost ofițer SRI), șeful Poliției Locale, Florin Urdea, și alte persoane cu funcții de conducere din Primărie și Poliția Locală, au preferat să săvârșească și/sau, după caz, să tăinuiască o serie de posibile infracțiuni – de furt, fals intelectual și abuz în serviciu – pentru a ascunde unele ilegalități săvârșite în beneficiul omului de afaceri Daniel Buleac, și pentru a-l favoriza.

Buleac deține acțiuni la multe organe de presă locală. Astfel, împreună cu fratele lui controlează 35% din Radio Infinit, 17% din Accent TV, 50% din Radio Pandurul, iar, până de curând, a deținut și 25% din Radio Omega. Ca să găsești în arhivele acestor organe de presă referiri negative la elita PSD, e nevoie de investigatori de la FBI. În schimbul elogiilor aduse PSD-ului, Buleac a primit o halcă din Parcul Central, situată chiar în zona protejată a Ansamblului Brâncuși.

În deceniile în care Târgu Jiul a fost ținut închis, tot patrimoniul orașului a fost înstrăinat clientelei PSD, la prețuri de nimic. La fel au procedat și cu Buleac, care pentru suprafața hașurată cu roșu plătește incredibila sumă de 315 lei pe lună!!! Edilii PSD i-au făcut contract pe ”numai” 30 de ani. Ca să aveți un termen de comparație, redacția GORJNEWS funcționează într-un birou de câțiva metri pătrați, pentru care noi plătim unei firme private 450 lei lunar. E destul de straniu că pe noi nu ne-a rugat Primăria cu niciun sediu și cu niciun parc, pe de-a moaca!

Nici Primăria, nici societatea Aquaterm n-au binevoit să răspundă cât plătește Buleac pentru apa folosită în complex, ca să ne dăm seama cam cât fură. Exact ce spuneam: e orașul lor, apa lor, parcul lor. Ei sunt legea, ei răspund cum și când vor.
Tot cu sprijin politic, Buleac a obținut finanțare atât de la Guvernul României, cât și de la Uniunea Europeană, sub pretextul reabilitării și modernizării Complexului ”Dolce Vita”.

Buleac susține că a cheltuit legal cele 16 miliarde, dar proiectul în baza căruia s-au obținut finanțările n-are nicio treabă cu ”realizările” din teren. Dar să nu uităm că vorbim de un afacerist agreat de PSD, deci deținător de clauză de impunitate. Sursele noastre vorbesc de cheltuieli de maxim 5 miliarde, însemnând achiziționarea stației de filtrare, micșorarea în adâncime a ștrandului și aplicarea unei faianțe foarte ieftine. De pildă, Buleac a preferat să curețe pavajul vechi, deși bănuim că a prezentat finanțatorilor facturi de achiziționare și montare a unuia nou-nouț.  Ca să vă completați imaginea despre Buleac, trebuie amintit că inspectorul general Ion Ișfan l-a însoțit personal prin școli, pentru a face dezinsecții, pe bani publici, prin firmele lui. La Dragotești se pare că au igienizat în prezența elevilor, care s-au plimbat apoi cu salvarea pe la spital. Din informațiile noastre, e vorba de zeci de școli igienizate de Buleac, în baza traficului de influență exercitat de Ișfan. La mișto, s-a constituit un dosar penal la DNA Craiova, dar se pare că cercetările se fac tot la celebrul notariat. Iată-l pe Buleac alături cu o parte din susținătorii lui din PSD, în avion, în timp ce se deplasa, la un meci al Pandurilor, în străinătate, pe banii cublului. Pe noi nu ne-a invitat nimeni, niciodată. De ce oare?

Pentru ca afacerea din parc a lui Buleac să prospere, edilii au tolerat înființarea unei parcări ilegale chiar în zona protejată a Ansamblului Brâncuși.
În același timp, s-au ocupat să șteargă toate urmele și dovezile care atestau că acea parcare este ilegală, ca și plimbatul prin parc cu zeci de mașini, printre părinții care-mping cărucioare cu copii mici. Trebuie spus că, în ultimii ani, alte organe de presă locală (ca Gorj Exclusiv, de pildă) au cerut insistent Primăriei să respecte legea și să interzică la modul real accesul auto în parc. Din partea Primăriei, sfidare!  În ceea ce ne privește, noi am decis să abordăm acest subiect în momentul în care clienții lui Buleac au început să parcheze și pe spațiul verde de la intrarea în parc, cu acceptul tacit al Poliției Locale.




În urma unor solicitări explicite, formulate de GORJNEWS, conducerea Primăriei și a Poliției Locale au mințit, în mod repetat, în documente oficiale, că nu există o serie de hotărâri de Consiliu Local care, în realitate, există, sunt în vigoare și interzic accesul cu vehicule cu motor  în Parcul Central, în care a fost instituită, de altfel, și zona protejată a Ansamblului Brâncuși.  Zilnic, în acest parc intră zeci de clienți ai localului public deținut de Daniel Buleac, și parchează în parcarea ilegală înființată la intrarea în local, cu acceptul tacit al autorităților. La fel stau lucrurile și în cazul localului deținut tot în parc, de alt mogul de presă: Nicolae Davițoiu. Diferența e că lângă localul acestuia parchează mult mai puține mașini.  Deși HCL 192/2010, în vigoare, sancționează cu amenzi de la 200 la 500 lei orice conducător auto care pătrunde cu vehicule cu motor în Parcul Central, mai puțin pe aceia responsabili cu aprovizionarea și ridicarea gunoiului, pentru a ascunde faptul că au ordonat polițiștilor locali să nu aplice sancțiuni, și să nu deranjeze clienții mogulilor, au preferat să ne răspundă oficial că acea hotărâre nu există.
Inițial, am cerut Poliției Locale și Primăriei Târgu Jiu să ne comunice toate hotărârile de Consiliu Local care reglementează paza și protecția Ansamblului Brâncuși. Am formulat această cerere pentru a afla ce obligații exprese are Poliția Locală în legătură cu operele lui Brâncuși și cu parcurile în care sunt amplasate.

Primăria ne-a remis un răspuns al Poliției Locale, care refuză să facă vorbire despre cele solicitate de noi.

În loc să cerem și noi o halcă din parc, precum Buleac, în schimbul a 300 de lei pe lună, am mers mai departe, formulând reclamație administrativă, conform Legii 544/2001.
Deși nu este primar, ci numai viceprimar cu atribuții de primar, Aurel Popescu și-a asumat, la fel ca în mii de alte documente oficiale, în fals, calitatea de ”primar”, și ne-a anunțat că Primăria își menține poziția din răspunsul inițial. Mai mult, Popescu confirmă că nu există niște hotărâri de Consiliu Local care, de fapt, există.

Iată și răspunsul explicit la reclamația administrativă, semnat de secretarul Grigore Jianu și de alți șefi din Primărie, care susțin oficial că nu, nu există acele hotătâri.

Dar, ce să vedeți? Hotărârile care nu există, de fapt există, sunt în vigoare și interzic explicit accesul auto în Parcul Central. Vorbim întâi de HCL 192/2010.

În baza ei, polițiștii locali ar trebui să aplice zilnic zeci de amenzi clienților lui Buleac și Davițoiu, care pătrund ilegal pe aleile parcului și parchează lângă localurile acestora. Dar nu se-ntâmplă asta pentru simplul motiv că li s-a interzis, ierarhic, să desfășoare fix activitățile pentru care sunt plătiți. Să ne mai mirăm, atunci, că e haos în Târgu Jiu, deși mișună peste tot ”oamenii legii”?
Mai există și o hotărâre din 2014, care dispune că vandalizarea operelor brâncușiene este … contravenție, și nu infracțiune, așa cum prevede legislația în vigoare. Practic, prin această hotărâre tembelă, care n-a fost respinsă de prefect în urma controlului de legalitate, Consiliul Local încurajează vandalizarea Ansamblului Brâncuși.
 

Prin urmare, tocmai am făcut dovada că există hotărârile de Consiliu Local despre care Aurel Popescu, Grigore Jianu, Florin Urdea și alții au răspuns oficial că nu există, pentru a-i favoriza pe Buleac și Davițoiu.
Cei în cauză se încadrează lejer la infracțiunea de fals intelectual, care este descrisă de Codul Penal la art. 321:
”Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.”
De asemenea, avem de-a face și cu abuz în serviciu, reglementat de art. 297 din Codul Penal:
”Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.”
Ce mai poți face, ca cetățean, când constați că trăiești într-un oraș sălbatic, în care disprețul față de lege e dictat chiar din vârful Primăriei și al Poliției Locale?
Ne-am deplasat în Parcul Central, am numărat și fotografiat 23 de mașini, parcate ilegal, lângă Complexul Dolce Vita, și ne-am apucat să căutăm un echipaj de Poliție Locală.


După ce l-am găsit, ni s-a confirmat că știau de existența acelor hotărâri ce interzic accesul auto în parc, dar că nu pot aplica sancțiuni! ”Noi suntem de la Ordine Publică, n-avem competență”.

Ce facem mai departe? Continuăm sau intrăm în rând cu lumea, și cerem și noi una bucată parc, pe 300 de lei pe lună?
Am sunat imediat atât la ”Telefonul cetățeanului”, de la Primăria Târgu Jiu, cât și la dispeceratul Poliției Locale, și am semnalat că, în contradicție cu HCL 192/2010, lângă Complexul Dolce Vita erau parcate ilegal 23 de mașini. Se întâmpla asta în data de 1 februarie a.c., în jurul orei 11. Opt zile mai târziu am întrebat oficial Poliția Locală, două lucruri: 1. câte amenzi a aplicat pe 1 februarie, în urma apelului meu și 2. câte amenzi a aplicat în total, în perioada 1 – 9 februarie, pentru acces auto ilegal în Parcul Central. Răspunsul a fost stupefiant. În total, timp de 8 zile, deși au intrat ilegal în parc sute de mașini, Poliția Locală a aplicat 2 sancțiuni contravenționale, în sumă totală de 300 de lei. Cât plătește Buleac, lunar, la Primărie, pentru halca aia din parc.
Ce dovadă mai clară de batjocură, din partea Primăriei și a Poliției Locale, ar putea exista!? Acesta este Târgu Jiul sălbatic.

Din păcate, e mai mult de-atât.
Factori de conducere din Primăria Târgu Jiu au mers până acolo încât, fără a avea avizul legal al IPJ Gorj, au dat jos și au ascuns cele două indicatoare rutiere, dispuse la intrarea în parc dinspre Prefectura Gorj, care interziceau accesul în parc, staționarea și oprirea. Practic, avem de-a face cu un furt de indicatoare rutiere, de vreme ce s-a acționat fără avizul obligatoriu al IPJ Gorj. Mai mult, Primăria avea obligația să constate dispariția celor două indicatoare, să le înlocuiască imediat și să informeze oamenii legii despre dispariția lor.

Recent, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Miruna Prejbeanu, ne-a confirmat că IPJ nu a avizat nici demontarea indicatoarelor, nici transformarea unor alei din parc în drum public, și nici înființarea parcărilor de lângă cele două localuri. Mai mult, Miruna Prejbeanu ne-a declarat că, fiind contactatată de IPJ, conducerea Primăriei a susținut că nu știe cine a demontat indicatoarele! De subliniat că, pentru a înființa parcare la intrarea în Complexul ”Dolce Vita”, e nevoie ca aleile de acces să fie transformate în drum public, și pentru asta e obligatoriu avizul IPJ.
Așadar, conducerea Primăriei nu știe cine a dat jos indicatoarele rutiere.
Art. 229 din Codul Penal vorbește despre furtul calificat, astfel:
”Furtul privind următoarele categorii de bunuri:
(…) f) instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului (…) rutier, (…) şi componente ale acestora (…);
g) bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor pe drumurile publice, (…) se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani.”
Repet, în ipoteza deloc probabilă că nu edilii au furat indicatoarele pentru a-i favoriza afacerea lui Buleac, aveau obligația ca a doua zi să monteze altele și să anunțe oamenii legii în legătură cu furtul. În realitate, edilii au declarat poliției că ei n-au habar de nimic!
Totuși, conducerea Primăriei a făcut ceva, în ultimele zile. În loc să ia măsuri pentru sancționarea accesului auto în parc, i-a făcut lui Buleac, pe bani publici, un fel de pârtie din stâlpișori, prin care clienții lui să circule cu mașinile, ”legal”.  Pentru ca ”primarul” Aurel Popescu să intre în legalitate cu astfel de măsuri incredibile, ar trebui modificate urgent o mulțime de legi!

Pentru că noi, cu toții, conviețuim într-un oraș mic, cu străzi puține, am fi făcut eforturi să trecem cu vederea aceste aberații, dacă ele n-ar fi venit la scurt timp după altele, mult mai dureroase. Aceeași Primărie Târgu Jiu a măcelărit arbori seculari care făceau umbră ștrandului lui Buleac. Ciutele lăsate în urmă de barbarii din Primărie oferă, la doar câțiva metri de Ansamblul Brâncuși, un peisaj cât se poate de horror. Sunt lucruri care se pot trece cu vederea, și lucruri imposibil de tolerat. Măcelul de lângă Complexul Dolce Vita spune totul, atât despre executanți – șefii Primăriei, cât și despre beneficiar – Buleac.


La multe dintre aceste mizerii, fostul primar Florin Cârciumaru, acum senator, a contribuit direct. Din păcate, este clar că moștenitorul scaunului de primar, Aurel Popescu, nu vrea să îndrepte nimic. Mai mult, din scurtul său mandat de ”primar” ne este din ce în ce mai clar că Popescu e mult mai înverșunat în rele decât Cârciumaru.
Note: 1. Principalul organ de presă controlat de Buleac este Radio Infinit. Acolo lucrează și câțiva oameni de presă excepționali. Sper ca, înainte de pensionare, să aibă parte și de un angajator care să le folosească talentul și pasiunea pentru jurnalism în interesul județului și al gorjenilor de rând.
2. Această anchetă de presă oferă dovezi indubitabile care ar trebui să genereze demiterea și anchetarea penală a unor șefi din Primărie și Poliția Locală. După cum știți cu toții, în poliție, în parchete și în instanțele judecătorești e plin de buleci pentru care, de asemenea, edilii au făcut și au dres. În ceea ce ne privește, ne facem datoria, cu resursele noastre infime, într-un mediu din ce în ce mai ostil, în care principala grijă a ”primarului” Aurel Popescu e să-i amendeze, pentru critici formulate pe facebook, pe aceia pe care nu i-a putut cumpăra sau reduce la tăcere. Sper să fie din ce în ce mai mulți aceia care vor înțelege că s-a ajuns prea departe, în Târgu Jiul acesta, sălbatic.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *